Salata de telina cu maioneza



Am invatat de mult aceasta reteta - de altfel, foarte simpla si rapida. Trebuie doar putina maioneza si o bucata de telina si gata salata. Pe vremuri o mancam foarte des pe paine, poate pentru ca nu se gasea mai nimic de pus pe paine.  Cu un ou, putin ulei si o bucata de telina ne asiguram o cina sau un mic dejun - luam si "la pachet"! Pentru cine nu stie, asa se spune mancarii pe care o iei la serviciu sau la scoala, ca sa nu dai banii aiurea, pe cine stie ce porcarii - si faci si economie, mananci si sanatos. Nu prea mai vor copiii din ziua de azi sa isi ia mancare la pachet - sunt fuduli, cum ar fi spus mamare!
Acum nu mai suntem "morti de foame" ca inainte si magazinele alimentare sunt pline de orice - bani sa avem! -  de aceea am uitat de salata de telina cu maioneza, dar uite ca mi-am reamintit, pentru ca era si cazul sa incep din nou sa o fac, fiind foarte sanatoasa...telina, nu maioneza! De altfel, e foarte potrivita chiar si pentru o masa festiva, servita intr-un castronel.


Ingrediente pentru 2-3 portii

- o bucata de telina mare cat palma (dupa ochi)
- 2-3 linguri de maioneza (facuta dintr-un ou)

Intai fac maioneza - pe care o face robotul de fapt, eu doar trebuie sa pun ingredientele in bol, dupa reteta obisnuita. Prefer sa fac eu maioneza si nu cumpar niciodata gata facuta, pentru ca stiu ca, daca nu e proaspata, maioneza poate fi periculoasa pentru stomac,
Ca si atunci cand fac maioneza pentru salata de boeuf sau pentru salata de macrou afumat cu maioneza, pun intai oul (sau ouale, nu mai mult de 2 odata) in bolul blenderului de la robotul de bucatarie.


Cand e gata, pun maioneza la frigider pana cand rad telina pentru salata. O curat de coaja si o spal.


Daca ar fi fost o cantitate mai mare, o radeam la robot, dar cand e mai putina, o rad pe razatoarea obisnuita de mana, pe partea cu gaurile mici.

 

Amestec telina rasa cu cateva linguri de maioneza, dupa gust. Sotului meu ii place cu mai multa maioneza, sa se simta bine la gust. Maioneza facuta dintr-un singur ou e indeajuns pentru o felie groasa de telina, asa ca vars toata maioneza din bol peste telina rasa.

 

 

Amestec usor telina cu maioneza si mai adaug putina lamaie si sare, daca e nevoie.

 

O mancam pe paine, la fel ca pe salata de vinete. De multe ori ii fac un decor de masline deasupra, ca sa fie mai aspectuoasa, mai ales daca o servesc la o masa festiva. De data asta am pus o rosie cherry si arata ca o prajiturica!

 

Pofta buna si voua si spor la treaba!

Comentarii

Postări populare