Cornuri cu mac

Cand eram eu mica - adica, cu foarte multi ani in urma - se gaseau tot felul de cornuri la "Paine" printre care si cornurile cu mac. Erau niste cornuri mari si grase, facute din acelasi aluat ca si batoanele, iar umplutura generoasa de mac era un deliciu.  Dar, ca orice lucru bun din tara asta, la un moment dat a disparut. Ultimele cornuri cu mac pe care le-am mancat au fost pe cand eram in tabara la Bistrita, in timpul liceului. In Bucuresti disparusera de ceva ani, de aceea atunci cand le-am vazut in Bistrita, nu mi-a venit sa cred! Pana in ziua de azi au ramas preferatele mele, desi au disparut de mult din comert. Se gasesc in magazine niste rulade unguresti cu mac, dar nu se compara deloc cu cornurile de pe vremea mea, iar crema are gust de faina, fara arome. Am mai gasit la unele magazine cornuri cu mac sau cozonac cu mac, insa nu aveau acea crema de mac specifica, ci doar cateva granule de mac amestecate in coca.
Tocmai de aceea, am incercat sa fac eu cozonac cu mac, care a iesit foarte bun de fiecare data, mai ales pentru ca i-am facut o umplutura care sa se simta. Am incercat intai reteta de crema de mac fiert in lapte, asa cum e in cartea de bucate a Sandei Marin, dar nu mi-a iesit bine, in sensul ca nu s-a inchegat cum trebuie. Insa n-am renuntat, pentru ca pofta mea de umplutura de mac era prea mare. De aceea, pentru a face un cozonac moldovenesc cu mac, m-am gandit ca ar fi mai bine sa amestec macul cu spuma de albus de ou si zahar, la fel cum fac si crema de nuci. Nu era nici pe departe la fel cu crema de mac din cornurile de altadata, dar nu era rea si macar, la cativa ani o data, mi-am facut pofta.
Multi ani nu m-am gandit sa incerc sa fac si cornuri cu mac, dar uite ca a venit si ziua aia, in care m-am incumetat - si bine am facut, pentru ca am fost foarte multumita de rezultat.
Adevarul e ca, pentru o prajitura atat de dificila cum e cozonacul (deci si cornurile!) e nevoie de timp, ca sa fac totul in liniste si cu calm - chiar daca nu mai sunt vremurile alea in care sa-mi fie frica ca nu iese bine cozonacul, pentru ca nu e drojdia sau faina buna! Dar fiecare etapa necesita o concentrare, ca la orice prajitura pe care nu o fac prea des si trebuie sa ma uit mereu pe reteta. Cozonacul mi-a devenit destul de familiar si stiu totul pe dinafara, doar ca am si eu o varsta, asa ca mai bine verific reteta, ca sa nu uit sa pun ceva in aluat. Ideal ar fi sa fac cozonac mai des, dar, pe langa faptul ca necesita mult timp, e si foarte costisitor.  Nu am capatat prea multa experienta cu cozonacul cu mac, pentru ca mereu am preferat sa fac cozonac cu nuci sau cu rahat, dupa gusturile celor din familie - ca doar nu numai eu mananc!
N-am indraznit sa fac nici cornuri cu mac - in mare, din aceleasi motive, dar si pentru ca nu credeam ca mi-ar iesi la fel de gustoase.
Insa, intr-una din zilele de concediu, cand aveam timp berechet - desi aveam  si destula treaba prin gradina - m-am gandit sa incerc sa fac niste placinte "Poale-n brau", dar si niste cornuri cu mac, ca tot aveam un pliculet cu seminte de mac in camara. Am facut cantitatea dubla de aluat, adica din 1 kg de faina, ca sa imi ajunga pentru tot ce voiam sa fac. Nu era un aluat de cozonac normal, ci mai simplu, pe care il fac si pentru mucenicii modovenesti sau la cornuletele de post cu rahat, atunci cand nu e post.
M-am incumetat sa fac din nou crema cu mac fiert in lapte si de aceasta data mi-a iesit. Problema cu aceasta crema a fost ca, atunci cand am facut-o pentru prima oara, nu s-a ingrosat cum ar fi trebuit ...dar cred ca nu aveam destula experienta si nu am procedat corect, exact dupa reteta...ori poate nici nu am inteles bine ce spunea reteta! Cert e ca de aceasta data am facut o crema de mac numai buna.
Ideea e ca trebuia macinat macul (sau pisat) si atunci nu aveam robot de bucatarie, de aceea l-am pisat in piulita de alama pe care o aveam - ceea ce se pare ca n-am facut chiar bine. De data asta, am macinat macul in bolul mic al robotului de bucatarie - adica, in blender. Macul e fainos in interior si macinandu-l, se obtine o faina de mac, care se umfla in lapte, ingrosand crema.  Daca nu e bine macinat, nu se ingroasa bine crema si ramane lichida. Nu se poate macina perfect, dar lasand mai mult macul in blender, se macina destul de bine.


Ingrediente pentru 10 cornuri

Pentru aluatul de cozonac

- 500 g faina pentru cozonac
- 30 g drojdie proaspata (sau 1 plic, daca e uscata)
- 250 ml lapte caldut (o cana plina)
- 2 oua
- 150 g zahar
- 1/2 pachet de unt topit (sau 125 ml de ulei)
- 2 linguri ulei de floarea-soarelui
- 1 fiola de esenta de vanilie (sau un plic de zahar vanilinat)

Pentru umplutura de mac

- 250 g de mac
- 150 g de zahar
- 250 ml de lapte
- 2 linguri de gris
- 4 linguri de pesmet (daca e nevoie)
- 125 g unt
- 1 plic de zahar vanilinat
- 1/2 fiola esenta de rom
- 1 lingura de cacao (cine vrea)

Desi e un aluat de cozonac simplu, e nevoie sa fie dulce ca un cozonac, pentru ca, spre deosebire de mucenicii moldovenesti, aceste cornuri nu sunt insiropate prea mult, doar unse cu putin sirop de zahar deasupra. De asemenea, trebuie sa creasca bine, avand o umplutura destul de consistenta.
Am pus toate ingredientele - in afara de lapte - pentru aluat in bolul robotului de bucatarie, inclusiv untul topit si drojdia, pe care am faramitat-o.

Am pornit robotul sa amestece cu carligul pentru aluat si am adaugat laptele cate putin, pana ce aluatul s-a intarit si s-a adunat ca o minge in jurul carligului. Restul de lapte ramas (2-3 linguri) l-am pus deoparte. De aceea se adauga separat laptele, atunci cand aluatul se face cu robotul, ca sa nu iasa aluatul prea moale.

 

Am pus aluatul in castron, la crescut. L-am lasat sa creasca timp de 2 ore si a crescut, nu gluma!

In acest timp am facut crema de mac, asa cum scrie in reteta Sandei Marin.
Am pus macul intr-un castronel si l-am spalat in apa rece - ca pe orez. L-am lasat un pic sa se linisteasca si apoi l-am scurs bine, strecurandu-l printr-o sita. Altfel, macul fiind foarte marunt, s-ar fi scurs cu tot cu apa. Am incercat intai o sita mai mare, dar semintele de mac au trecut prin ea.

 

De aceea a trebuit sa scurg macul printr-o sita mai fina (desi putin rupta!). Apoi l-am pus intr-un castron. Mi-am propus sa cumpar o alta sita, dar pana cand nu o cumpar pe cea noua, nu o arunc pe cea veche, pentru ca e inca buna si merge sa strecor cu ea, doar ca trebuie sa am grija sa nu ma intep in sarma desfacuta.

 

Am oparit apoi macul cu un ibric de apa clocotita, turnata peste el.

L-am lasat asa vreo 2 ore si abia apoi l-am scurs prin sita.

 

Pe masura ce se umplea sita, am varsat-o in blenderul robotului de bucatarie, in care am macinat macul, pe care apoi l-am pus intr-o craticioara.

 

Am adaugat zaharul, vanilia, grisul si laptele.

 

 

Am pus craticioara pe foc potrivit si am amestecat macul cu o lingura de lemn. Cand a inceput sa clocoteasca, am redus focul la mic si am amestecat in continuare, pana cand s-a ingrosat, exact ca si la crema de vanilie sau ca la grisul cu lapte.
Am adaugat si unt si am amestecat pana cand s-a topit si s-a incorporat in crema de mac.

L-am dat deoparte sa se racoreasca. Chiar daca mai era putin lichid, macul l-a supt si crema s-a ingrosat si mai tare.

Facand crema de mac doar pentru cateva cornuri, a iesit foarte bine si s-a ingrosat atat cat trebuie. Insa, altadata, cand am vrut  sa fac din nou cornuri cu mac, am avut o surpriza tare neplacuta. Am cumparat un plic de mac de la Lidl si, dupa ce l-am spalat si strecurat, l-am oparit si iar l-am strecurat, l-am macinat in blenderul noului meu robot de bucatarie.

 

Crezand ca macul s-a macinat bine - desi in poza se vede clar ca macul nu prea e macinat - am pus totul la fiert, dar am asteptat mult si bine sa se ingroase. Am amestecat timp de vreo jumatate de ora si abia-abia se mai ingrosase putin.
Am cautat alte retete pe internet si am vazut ca pentru umplutura de mac, bucataresele noastre nu folosesc atat de mult lapte, poate tocmai ca sa evite surprize neplacute - cum ar fi, ca crema sa nu se ingroase. Eu am patit asta, si nu o data, de aceea mi-am dat seama ca nu macinasem bine macul. Daca ma gandesc bine, pentru crema de vanilie, de exemplu, trebuie cam 150 g de faina la 1 litru de lapte - pe langa oua - ca sa inchege crema. Reteta Sandei Marin spune ca la 200 g de mac trebuie 3/4 de litru de lapte, ceea ce e foarte mult si, daca macul nu e facut aproape faina, nu se incheaga. Misterul e rezolvat! Dar ce sa faci atunci cand nu s-a inchegat crema de mac? Simplu, mai versi lichid din crema!
Stiti cum e atunci cand te grabesti si nimic nu iese bine? Asa am patit eu, tocmai cand nu aveam destul timp, era tarziu si ma grabeam. Si, ca la orice mancare, experienta conteaza, adica sa faci frecvent acel fel de mancare. Cand faci ceva in graba, macar sa fie ceva ce faci destul de des, care ti-a intrat deja in obisnuinta, altfel s-ar putea sa nu iasa si patesti ca mine. Daca eu fac atat de rar crema de mac, am si uitat cum am facut data trecuta si am crezut ca e simplu, doar stiam ca blenderul macina bine macul. Doar ca atunci aveam un robot de bucatarie Braun, acum insa am Bosch, la care cutitul blenderului e mai ciudat si nu atat de eficient.
Intai mi-a venit ideea de a macina din nou macul, asa cum era, cu lapte cu tot. Am pus putin cate putin in blender, am pus totul la loc in oala si am amestecat din nou pe foc. S-a mai ingrosat putin, dar nu cum trebuia.

Mi-am dat seama ca nu e bine si m-am hotarat sa-l strecor si sa pun doar jumatate din lichid, ca sa se ingroase odata, ca nu mai aveam timp deloc! Mi-a ramas o cana de lapte, cu ceva mac prin el, dar si cu unt, zahar, vanilie si ce mai pusesem eu acolo. Mai tarziu am folosit acest lapte aromat si plin de mac pentru a face niste batoane.

Am mai adaugat in macul ramas inca vreo 2 linguri de pesmet si  una de gris, plus ca i-am pus si cacao si, in sfarsit, s-a ingrosat. Cat a mai sta sa se racoreasca, s-a ingrosat numai bine.

 

Frumusetea a fost ca, cum-necum, am nimerit gustul cremei de mac de altadata...adica era cu pesmet si gris in ea?!!!
Cum o fi fost, asa imi place mie si de aceea o sa fac la fel de-acum incolo. Problema e in cat lapte il voi fierbe. M-am mai gandit si la calitatea macului, pentru ca e important. Nu stiu de unde provenea macul pe care l-am avut, dar il cumparasem de la Lidl. Am vazut ca sunt multe plicuri de mac adus din Cehia sau unele pe care scrie ca e bio. Pe de alta parte, si eu mai adun mac din gradina, dar al meu e foarte marunt, fiind chiar bio, fara ingrasaminte sau ierbicide sau alte chestii prin el - doar ca e putin, nu adun nici 50 de grame macar si asta intr-un an bun!
Fie ca e calitatea macului, fie ca nu, o sa mai incerc si o sa vad. Pana una-alta, am pus si in reteta asta mai putin lapte, ca sa nu mai am surprize neplacute.
Astea fiind zise, uite cum am facut cornurile. Intai am dat drumul la cuptor, sa se incinga bine la foc potrivit de 180 C.
Am intins aluatul pe blatul din bucatarie intr-o foaie dreptunghiulara de  0,5 mm (jumatate de centimetru).

Am taiat V-uri lunguiete, asa cum vazusem la TV ca fac cofetarii de profesie, atunci cand fac croissant-uri.

Am pus cate o lingura de crema de mac pe baza mare a fiecarui triunghi si am rulat aluatul, strangand putin colturile aluatului spre crema, ca sa se lipeasca si sa tina crema sa nu iasa afara.

 

 

Am pus cornurile pe tava, fara a le mai lasa la crescut.

Apoi le-am pus in cuptorul incins la 180C, pentru 30 de minute. Nu le-am mai uns cu ou batut, dar au fost bune oricum.

Au fost delicioase, desi a trebuit sa ma "lupt" doar eu cu ele, pentru ca sotului meu nu ii plac, el preferand cornurile - sau cozonacul - cu rahat.

 

Atunci cand am facut umplutura de mac cu cacao, parca a fost si mai multa, dar si mai gustoasa.

Pofta buna si spor la treaba, daca vreti sa incercati si voi!