Gris cu lapte, gustul copilariei

Milk semolina

Ma gandesc ca multi nu stiu sa faca gris cu lapte, mai ales pentru ca grisul a devenit un fel de sperietoare, mai ales pentru mamele cu copii mici, carora nu cumva sa le dea gris cu lapte, ca sa nu se ingrase copiii! Ce mai e si prostia asta? Copii au mancat dintotdeauna gris cu lapte si biscuiti si orez cu lapte - asa numitul "fainos cu lapte" - si au crescut foarte bine si sanatosi. Nu spun ca sfaturile moderne ale specialistilor nu sunt bune, dar multe sunt exagerate. Mai ales ca nimeni nu verifica cate chimicale sunt in cereale sau in fructele straine, sau cate E-uri sunt in dulciuri si biscuiti, sau chiar in lapte si iaurt. E adevarat ca multi pot indopa copilul cu gris cu lapte si il ingrasa mai mult decat trebuie. Insa copilul mic se ingrasa si daca suge mult lapte de la mama si am exemple multe chiar in familia mea, incepand cu mine, cu copiii mei si cu nepotii mei - toti am fost grasi cand eram bebelusi si nu ne-a daunat deloc, daca am avut o viata moderata, fara excese. Cat despre nepotii mei, ei probabil vor fi si mai sanatosi, pentru ca nu au mancat zahar cat noi ceilalti, sare deloc pana la un an, si nici un gris cu lapte, pentru ca oricum erau destul de grasi. M-am simtit destul de frustrata cand nepotii mei nu au vrut sa manance grisul cu lapte pe care il facusem pentru ei - gandindu-ma ca se vor bucura, asa cum ma bucuram si eu la varsta lor.
Incerc sa ignor recomandarile medicilor si sa povestesc despre reteta de gris cu lapte, care mie mi se pare delicios. Acum sa nu va ganditi ca mananc zilnic gris cu lapte...nu, nici vorba! Dar de cateva ori pe an, imi vine pofta si imi doresc sa simt iar gustul copilariei, care mereu imi aminteste de bunica mea, careia eu ii spuneam mamare. Am atat de vie in memorie imaginea pe care o vedeam imediat ce deschideam ochii dimineata : pe mamare crosetand la fereastra! Cand vedea ca m-am trezit, se uita pe deasupra ochelarilor (abia acum inteleg de ce, fiind si eu la varsta la care ma uit pe deasupra ochelarilor) si ma intreba "Te-ai trezit?" Apoi imi spunea sa ma spal repede pentru ca se raceste grisul, care era deja facut si pus in farfurie pe masa din bucatarie. De-aici expresia " Du-te acasa, ca ti se raceste grisuletul!"  - cu care radeam de prieteni cand ii chema mama acasa.
Chiar daca acum sunt si eu bunica la randul meu, inca mai mananc gris cu lapte si nu mi-e teama ca o sa ma ingras din atata lucru. Ce-i drept, orezul cu lapte e preferatul meu, dar si grisul cu lapte, peste care arunc o lingurita de dulceata de visine. Acesta poate fi un desert delicios sau chiar poate sa tina loc de cina sau de mic dejun.

Ingrediente pentru 4 portii

- 1 l lapte (4 cani)
-  250 g de gris (1 cana nu prea plina)
-  300 g zahar
- 1 zahar vanilinat
- 1 lingurita esenta de rom
- un praf de sare

Grisul cu lapte se face foarte usor si repede, ca si mamaliga, doar ca trebuie amestecat incontinuu ca sa nu se prinda de fund si sa faca cocoloase...asta e reteta, dar  - fie vorba intre noi - mie imi place sa mai gasesc cate un cocolos in gris, pentru ca asa il facea mamare  - cu multe cocoloase - iar mie tare imi mai placea!
Pun laptele la fiert cu sarea, zaharul si zaharul vanilat. Reteta originala spune ca se pune si o nuca de unt, dar eu nu pun. Englezii si americanii pun branza in gris si il mananca la micul dejun. Acestui fel de mancare chiar i se spune intr-un fel asemanator "grits".

Dupa ce am pus zaharul sau inainte - nu conteaza ordinea - adaug grisul in ploaie, adica cate putin, amestecand incontinuu cu o lingura sau cu un tel. Eu, care fac de obicei cate un ibric mic de gris, amestec cu o lingura.

Daca fac dintr-un litru de lapte, e ca si cand as face o mamaliga mai moale si trebuie sa amestec cu telul, ca sa nu faca cocoloase. Eu am invatat sa pun gris fara sa mai masor cantitatea, ca si la galuste, dar asta dupa ceva ani de experienta, mai ales de pe vremea cand faceam gris copiilor. Cand erau bebelusi trebuia sa fac gris mai subtire, pentru a trece prin gaura tetinei de la biberon, iar cand au crescut il faceam mai gros, pentru a-l manca cu lingurita. Cand pun grisul in lapte nu mai masor, ci il pun direct cu borcanul, cu mare grija sa nu scape prea mult deodata. Ca sa vad daca am pus destul gris, iau din cand in cand putin lichid cu lingura, sa vad daca se aduna ceva gris in lingura. Daca in lingura se vede ceva gris, atat cat sa se adune pe fundul lingurii, asta inseamna ca este destul gris si nu mai pun.

Pentru cine nu are experienta, e mai bine sa pastreze cantitatile din reteta.
Amestec pana cand grisul se ingroasa, timp de aproximativ 15 minute. Grisul trebuie amestecat incontinuu, ca sa nu se prinda de fund si sa se afume -desi, trebuie sa recunosc ca ma bucur daca se prinde  (la fel ca si la orezul cu lapte) pentru ca mie imi place gustul de lapte dulce afumat. Nu trebuie sa tin grisul pana cand e foarte tare, ca mamaliga, ci cat este inca moale si curge.

De aceea se pune o cana mai goala de gris la 4 cani de lapte. Cand s-a ingrosat, pun grisul in castron sau intr-o farfurie mai adanca, iar grisul moale va lua forma castronului sau a formei in care l-am pus.



Pentru o forma frumoasa, l-am pus in forma mica de tarta.

Cand s-a mai racit si s-a intarit mai bine, am rasturnat forma pe o farfurie. Apoi am decorat cu dulceata de visine.

Imi place grisul oricum, dar cu o lingurita de dulceata e si mai bun - indiferent de care, de visine sa fie!

Mai fac cateodata si sirop de zahar ars, caramelizand zaharul la fel ca pentru crema de zahar ars, peste care pun aceeasi cantitate de apa cat zahar, lasandu-l sa mai fiarba cateva minute, pana cand se topeste zaharul.

Apoi il torn peste gris.

 

Pofta buna!