Ciorba de rata cu zeama de varza



Zilele trecute am gatit o rata pe varza si mi-am dat seama ca va trebui sa fac ceva cu spinarea, pe care nu voiam sa o pun la varza. Asa ca am pastrat si aripile si tartita si am facut o ciorba, intocmai cum fac si ciorba de pui. Rata mea era un boboc, care a fiert aproape la fel de repede ca si un pui, dar a fost ceva mai grasa si a avut un gust deosebit. Fiind atat de grasa, era musai sa acresc ciorba cu zeama de varza, pe care am scos-o odata cu varza pentru rata pe varza, din butoiul meu. Ca orice roman gospodar si prevazator, si eu pun varza la butoi in fiecare toamna, de Sf. Dumitru. Astfel, am varza murata la discretie, de cate ori am nevoie, dar si zeama de varza, cu care sa acresc ciorbele grase "de iarna" : ciorba de oase de porc, ciorba de perisoare, iar acum ciorba de rata.

Ingrediente pentru 8 portii

- spinarea, gatul, aripile si tartita unei rate de 2 kg
- 1 morcov mare
- 1 patrunjel potrivit (cam cat jumatate din morcov)
- 1 pastarnac potrivit (cam cat jumatate din morcov)
- 1 ceapa
- 1 bucata de telina
- 1 ardei gras normal
- 1/2 de lingura de sare
- 1 cana de suc de rosii
- o mana de taietei (sau 1 cartof, cine vrea)
- 1 legatura de leustean
- 1 ou pentru dres ciorba
- 1/2 de litru de zeama de varza

Ca si la ciorba de pui, am pus bucatile de carne intr-o oala de 3 litri, am pus apa cat sa acopere carnea si am pus oala pe foc mare, pana cand a inceput sa fiarba.


Intre timp, am curatat zarzavatul si l-am maruntit in bolul robotului de bucatarie.

 

Am luat spuma si am pus zarzavatul in ciorba.

  

Am lasat la foc mare, pana cand a dat in clocot, apoi am redus focul la mic. Am pus si sare - mai putina decat la ciorba cu bors, pentru ca zeama de varza e deja destul de sarata.


Am acoperit oala cu capacul.si am lasat ciorba sa fiarba la foc mic, pana cand s-a fiert carnea de rata, adica cam o ora.


Am scos bucatile de carne pe o farfurie, pentru ca am facut exact ca la ciorba de pui, adica am curatat carnea de pe oase si am pus-o apoi in ciorba, pentru ca asa ne place noua.

 

Dar pana cand s-a mai racorit carnea, ca sa o pot curata de pe oase, am pus o mana de taietei in ciorba si i-am lasat sa fiarba 5 minute la foc mic.


Apoi am adaugat sucul de rosii si zeama de varza.

 

Am dat focul la mare, pana cand a dat in clocot si in acest timp am pus carnea in ciorba, curatand-o de pe oase, direct in oala.

 

Cand a inceput sa fiarba, am stins focul, am adaugat o mana de leustean pe care il am la congelator si apoi am batut oul cu putina apa si l-am pus in ciorba, amestecand repede, ca sa nu se faca zdrente.

 

Ciorba a fost gata si abia asteptam sa o degustam! A fost delicioasa!

 

Pofta buna si voua!

Comentarii

Postări populare