Briose de post cu cacao, gem si pepsi



Este o alta forma de negresa, sub forma de briose. Daca am vreun borcan de gem pe care nu vrem sa il mai mancam pe paine sau cu clatite, il pun in prajitura de post, care e mult mai buna atunci cand e cu cacao - adica negresa. Pentru a ne satisface pofta de dulce, nu e nevoie sa fac neaparat o tava mare, ci prefer sa fac cateva briose, pe care sa le mancam imediat, asa proaspete.

Ingrediente pentru 6 briose

- 1 cana de faina
- 1/2 cana de zahar
- 1/2 cana de Pepsi (sau apa minerala)
- 1/4 cana de ulei (1 felie de 1cm margarina moale)
- 2 linguri cacao
- 4 linguri gem
- 1 lingurita bicarbonat
- 1 lingurita praf de copt
- cateva nuci, rahat sau stafide, la alegere

Aluatul se face la fel ca si la negresa de post sau la briosele de post cu cacao. De aceasta data am avut Pepsi, dar altadata am pus chiar si apa simpla, daca nu am avut o bautura carbogazoasa.
Cand fac atat de putine briose, nu mai folosesc robotul de bucatarie, ci pun toate ingredientele intr-un castron si le amestec cu telul. Aluatul e gata imediat!

 

 

 

  

 

Dau drumul la cuptor la 180C, ca sa se incalzeasca pana cand pregatesc formele, pe care le tapetez cu hartie de copt, ca si la briosele de post simple. Cand fac atat de putine briose, doar ca sa le consumam imediat, nu mai tai hartia in forma rotunda, ci o impart direct in patrate, pe care pe pun in forme, dupa ce le "sifonez" putin inainte - ca sa se inmoaie hartia si sa stea bine in forma, cum am vazut ca fac unii bucatari la TV. "Cat traiesti inveti" - spune un proverb romanesc - si asta fac si eu. Asa am facut si la briosele cu cacao si crema de bezea (cupcakes).
Asez bine hartiile in forme si apoi pot sa incep sa le umplu. Pun cate o lingura in fiecare, apoi ma intorc si mai pun inca una, paana cand termin tot aluatul.


La orice fel de briose la care folosesc forma de hartie facuta de mine, e nevoie sa tin de hartie ca sa nu se miste si astfel sa pun aluatul pe langa...cum mi s-a mai intamplat!


Dau la cuptor briosele la foc potrivit de 180C, pentru 30 de minute.
Inainte de a le scoate, incerc cu o scobitoare infipta intr-una din ele si daca iese curata, pot sa le scot din cuptor, pentru ca inseamna ca s-au copt.
Nici macar nu le mai fac vreun decor, ci le mancam imediat ce se racoresc. Sunt foarte pufoase si gustoase, dar mai ales dulci, de la gem.

 

Cateodata le fac si glazura, ca la negresa de post sau le pudrez cu zahar. Sunt atat de bune ca nu iti dai seama ca sunt de post!
Pofta buna si voua, daca vreti sa incercati!



Comentarii

Postări populare