Pancakes cu afine

 

Cat de apetisante sunt si cat de usor se fac! Clatitele americane se fac la fel de usor ca si clatitele romanesti, numai ca sunt putin diferite, mai spre bogatie, cum se spune. Ale noastre sunt subtiri si au dulceata in interior, pe cand ale lor sunt groase si au fructe crude in aluat, ca un fel de tarte. Nu pot spune ca m-au impresionat prea tare, mai ales pentru ca sunt un adversar inrait al afinelor de cultura. Ce afine sunt alea, de zece ori mai mari decat afinele crescute in padure? Oare au fost crescute pe Marte, in conditii de imponderabilitate - ca in cartile SF pe care le citeam in copilarie? Se pare ca nu, sunt doar niste hibrizi, mult mai usor de manipulat, decat cele din padure - atat de mititele, incat e foarte greu sa le culegi. De aici si pretul destul de mare, desi nici cu acest pret nu se mai gasesc alte afine decat cele de cultura. Pot doar sa ma bucur ca sunt printre putinii ramasi in viata care au gustat afine adevarate. Insa, pana si eu m-am dat pe brazda si am inceput sa mananc afine de cultura, de la magazin. Ba uite ca am facut si pancakes cu ele, ca tot aveam destule! Au iesit foarte bune si mi-am facut pofta cu ele. Fie vorba intre noi, daca aveam din cele adevarate, nu ma induram sa le stric pe pancakes!

Ingrediente pentru 6 pancakes

- 2 oua

- 1 cana mica (de 200 ml) de faina

- 2 linguri de zahar

- lapte cat intra in 2 jumatati de coaja de ou (1/4 cana)

- 1 lingurita de praf de copt

- 1 plic de zahar vanilat sau 1 lingurita de esenta de vanilie

- 1/2 lingurita de esenta de rom

- 1 lingura-2 de ulei de floarea-soarelui sau o bucatica de unt pentru uns tigaia

In plus

- 100 g afine (cam 1 cana)

Am facut aluatul de pancakes obisnuit, in blender. 


Am spalat si am uscat afinele si le-am amestecat in aluat.

Am incins tigaia pe ochiul mare al aragazului dat la minim timp de 30 de secunde pana la 1 minut. Am uns mijlocul tigaii cu o bucatica de unt, cu ajutorul cutitului. 

Apoi am turnat un polonic de aluat cu tot cu afine, chiar pe mijlocul tigaii. Am nivelat usor cu cutitul si am lasat clatita sa se coaca pe o parte timp de 2 minute, pana cand au inceput sa apara bule de aer in aluat.


Apoi am intors clatita pe partea cealalta, cu o paleta. Am lasat-o inca 2 minute sa se coaca bine, pana s-a rumenit. Am pus si ciocolata in o parte din aluat.



Apoi am rasturnat-o pe o farfurie.

Am continuat pana cand am facut toate clatitele.

Le-am servit pudrate cu zahar si au fost delicioase.

Pofta buna si spor la treaba si voua!

Comentarii

Postări populare