Praz cu masline



Nu stiu cum, dar a trecut ceva timp de cand nu am mai facut praz cu masline. Dar pentru ca am luat un fir de praz acum cateva zile - pentru ca nu am gasit ceapa verde pentru o salata vietnameza - m-am gandit sa fac o mancarica de praz cu masline, pentru ca azi e vineri si tinem post.
Am o reteta de-a lui Radu Anton Roman care ne place foarte mult si pe care o fac mereu. Reteta lui este pentru 4 portii, dar cantitatile sunt aproximative, nu e chiar ca la prajituri, sa fie cantitatile fixe, altfel nu creste aluatul sau nu se incheaga crema. La prazul cu masline depinde de cat de mare e prazul, cat de gros, cata ceapa pune fiecare - pentru ca in final e tot o tocanita, putin mai deosebita.
De data asta eu am micsorat cantitatile pentru cat am avut nevoie, dar cu reteta completa iese de doua ori mai multa mancarica. Firul meu de praz a fost mai gros decat cel pe care il gasesc la piata de obicei - poate pentru ca nu era romanesc. De fapt, asa cred eu - ca sa fiu sincera - pentru ca nici nu m-am uitat de unde e, dar prea arata bine ca sa fie romanesc. Se stie ca produsele romanesti nu arata atat de perfect, poate pentru ca nu sunt atat de pline de pesticide, care sa le tina perfecte foarte mult timp. Prazul pe care il gasim de obicei la piata abia daca mai are frunze, ele fiind primele care se vestejesc si trebuie rupte - ca si la ceapa verde. Apropo de ceapa verde, eu am preferat sa iau niste legaturi romanesti ofilite, decat sa iau din cele straine perfecte. Nu mi-a picat bine, dar nici nu imi trebuiau prea mult frunzele. asa ca am ales sa le cumpar. Mi s-a parut ciudat ca Lidl sa vanda astfel de produse fara nici o reducere, dar de fapt sefii si angajatii sunt tot romani, deci nu e nimic de mirare.
Ca si cu ceapa ofilita, mi-am facut treaba cu prazul, care a fost foarte bun, iar mancarea a iesit excelenta.

Ingrediente pentru 4 portii

- 3 tulpini groase de praz
- 1 cana de suc de rosii (sau 1 cutie mica de rosii in bulion)
- 1 lingura de pasta de tomate (cine vrea)
- 1 cana de apa
- 100 g masline
- 1 lingura de zeama de lamaie sau un paharel (de tuica) de vin alb
- 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui sau de masline
- 1 ceapa mare
- 2-3 catei de usturoi
- 1 legatura de marar
- sare, piper dupa gust
- 1 lingurita de boia de ardei dulce sau iute, dupa gust


Am curatat legumele.


Le-am spalat bine.

Am insistat in partea de sus a prazului, acolo unde incep frunzele, pentru e posibil sa fie pamant  printre ele.


Am pus pe ochiul cel mare al aragazului o tigaie de marime medie, cu marginile mai inalte si am aprins ochiul la foc mic.


 Am turnat 2-3 linguri de ulei in tigaie.



Am tocat ceapa intai pestisori, adica felii.


Apoi am tocat-o marunt.


 Am pus ceapa la calit, in tigaie.


Am lasat-o sa se rumeneasca putin, pana cand am taiat si prazul.


Am mai amestecat in ceapa, din cand in cand, ca sa nu se arda,


Am taiat frunzele mai mari si mai groase, care sunt atoase.
 

Am taiat firul de praz in 3 bucati mai mari, pentru a le putea taia pe toate odata in rondele. Eu fac o cantitate mai mica, pentru 2 portii si folosesc doar un fir de praz.


 Rondelele pot fi mai mari sau mai lungi, dupa cum vrea fiecare. 


Eu prefer sa fie mai subtiri.



Intre timp ceapa se rumenise putin, fiind putin aurie, asa ca am adaugat si prazul taiat rondele.



L-am amestecat usor cu lingura de lemn.


Am pus capacul si am lasat sa se caleasca si prazul putin (cam 1 minut-doua).


Apoi am adaugat 1/2 de cana de apa.




 

Am pus apa in tigaie.


Prazul si ceapa aveau destula apa, incat sa se inabuse si sa se inmoaie bine.


Am asteptat sa inceapa sa fiarba.


Am pus capacul.


Am lasat sa fiarba mancarea la foc mic, timp de 5 minute, cu capacul pus, mai mult sa se inabuse.


Dupa acest scurt timp, prazul s-a inmuiat, pentru ca nu ii trebuie mult sa fiarba.

 

Am desfacut cutia de rosii in bulion.


Am pus-o in blender, pentru a marunti rosiile.


Am pornit blenderul la viteza 2 si chiar 3, pentru a pasa bine rosiile.


Am pus apoi rosiile pasate peste prazul si ceapa calite.


Rosiile pasate arata foarte bine in mancare si ii dau culoare frumoasa, dar si un gust mai bun.


 Altadata am pus suc de rosii si o lingura de pasta de tomate.




Am curatat cateii de usturoi si i-am pus in presa de usturoi.




















Am adaugat usturoiul zdrobit cu presa, direct in mancare.
 

Am luat 1/2 de lingurita de sare.


Am pus sarea in mancare.


Am adaugat piperul macinat direct cu rasnita electrica - o jucarie pe care o ador!




 Am luat o lingurita de boia dulce.


Am presarat-o peste mancare.


Am amestecat totul cu lingura de lemn.


Am acoperit tigaia cu capacul.


Am lasat mancarica sa fiarba in tigaia acoperita pentru o jumatate de ora, la foc mic.


Dupa acest timp, mancarea de praz a scazut si prazul s-a inmuiat bine.


Daca a scazut prea mult, am mai adaugat apa. 


Am scos maslinele din borcan si am pus vinul in paharel.


Am adaugat maslinele in mancare.




Atunci cand am avut masline cu samburi, i-am scos eu cu mana. Chiar daca nu sunt perfecte, maslinele sunt la fel de bune.

 

Vars vinul in mancare.


Am pus si zeama de lamaie, daca nu am avut vin. 

 

Am amestecat maslinele in mancare si am lasat mancarea sa mai fiarba pentru inca 10 minute. 


Am mai adaugat apa, daca a scazut mancarea prea tare, adica daca a ramas fara lichid si era pericolul sa se prinda de fund.


Cand a fost gata, am oprit focul.


Apoi am pus marar tocat. Eu am mereu marar in congelator si il maruntesc cu mana, apasand pe punga in care sta in congelator.


Mararul e maruntit ca si cand ar fi fost tocat cu cutitul.


Am amestecat si  am potrivit de sare. 


Apoi am pus cate o portie zdravana de mancare de praz cu masline in farfurie.
 

Mancarica de praz cu masline e dulce-acrisoara, putin amaruie de la masline, dar e delicioasa.
E la fel de buna si calda si rece.






Pofta buna si spor la treaba!

Comentarii

Postări populare