Crema de zahar ars cu cacao si amaretti - Bonet

Am ajuns la aceasta reteta dintr-o intamplare, dupa ce am vazut-o la TV Paprika. De fapt, reteta vazuta de mine era putin diferita, avand in componenta biscuiti in loc de amaretti. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca, de fapt, reteta originala se face cu amaretti si nu cu biscuiti. Normal ca mi-as fi dorit sa fac prajitura Bonet cu  amaretti, dar am inceput sa ma gandesc unde as putea sa le gasesc. Stiam ca "amaretti" li se spune in italiana pricomigdalelor si nu m-am mirat ca se pun in aceasta prajitura pentru ca am vazut multe retete italienesti de prajituri sau creme, la care se folosesc aceste amaretti, asa cum folosim noi biscuitii.
Am aflat ca Bonet este o prajitura traditionala piemonteza din Torino, Italia - adica, din tinutul Piemonte, situat in nordul Italiei - fiind un alt fel de crema de zahar ars, dar cu cacao si cu niste fursecuri cu migdale numite de italieni "amaretti". Acestea sunt niste pricomigdale uscate ca bezelele, diferite de acele pricomigdale moi, pe care le stiam si eu din copilarie. Pe vremuri (acele vremuri de trista amintire) pricomigdalele se vindeau in orice cofetarie si erau asezate cate doua, lipite intre ele, intr-o punga de celofan.
Stiam ca mai vazusem pricomigdale la Lidl, dar mai stiam si ca nu are mereu, ci numai atunci cand e "Saptamana italiana". Din cate am vazut eu, pricomigdale se mai gasesc si la Cora si la Carrefour, dar nici acolo nu stiu daca sunt din acelea care trebuie pentru aceasta prajitura. Era clar ca nu aveam sanse sa gasesc "amaretti" prea curand, de aceea m-am hotarat sa fac intai prajitura "Bonet" cu biscuiti, urmand ca, atunci cand voi gasi amaretti, sa fac prajitura asa cum se face in Italia, la mama ei.
Am facut crema de zahar ars cu cacao si biscuiti si mi-a placut foarte mult, desi nu avea consistenta cremei de zahar ars, ci era mult mai densa.
La vreo doua saptamani dupa ce facusem prajitura, a fost "Saptamana italiana" la Lidl si spre norocul meu, aveau pricomigdale "amaretti". Am luat doua cutii, ca sa si gust inainte, sa vad cum sunt. Intr-adevar, sunt uscate ca bezelele, dar se topesc imediat in gura, exact ca acestea.
Prajitura a iesit mult mai bine, cu textura cremei de zahar ars, fiind intr-adevar delicioasa.

Ingrediente pentru o tava mica de cozonac

Pentru zaharul ars

- 75 g zahar (3 linguri cu varf)

Pentru crema

- 500 ml lapte
- 4 oua
- 125 g zahar (5 linguri)
- 2 linguri cu varf de cacao
- 1 lingurita de rom, ness sau coniac (cine vrea)
- 120 g amaretti

Pentru decor

- 6-8 bucati de amaretti

Ca si la crema de zahar ars cu cacao si biscuiti, am inceput prin a face zaharul ars. Dar nu am mai vrut sa stau atat de mult pana se caramelizeaza zaharul in tava de cozonac pusa pe o tabla, ci am preferat sa pun forma direct pe foc si sa o mut mereu, ca sa se caramelizeze bine tot zaharul, miscand forma, ca la orice zahar caramelizat. In multe retete, am vazut ca bucatarii au caramelizat zaharul intr-o craticioara si l-au varsat apoi in forma de cozonac - cam peste mana! Si apoi, ce fac cu zaharul ramas pe craticioara? Eu am preferat sa fac direct in forma, la fel cum fac si la crema de zahar ars obisnuita.
 Asadar, am pus 3 linguri de zahar in forma si am pus forma pe focul mic al aragazului, pe care l-am dat la mediu.

Cand zaharul a inceput sa se caramelizeze intr-un punct, am amestecat cu o lingura de lemn, la fel cum faceam inainte la crema de zahar ars.

Am ales sa fac asa pentru ca suprafata formei fiind prea mare, nu se putea carameliza uniform si astfel am evitat sa se arda prea mult intr-un loc. Dupa cateva minute am mutat forma, asezand si capetele pe foc, pe rand. Am miscat forma ca sa se amestece bine zaharul si sa se caramelizeze uniform.

 

Cand a fost bine caramelizat, am stins focul si am rotit usor forma, tapetand putin peretii cu zaharul caramelizat, desi nu e neaparat necesar, forma mea de cozonac fiind antiaderenta, deci crema se desprinde usor de pe ea. Dar, cum vazusem ca alte gospodine au facut asa, mi-am spus ca ar trebui sa incerc si in acest fel.

 

Am pregatit fursecurile, pe care intai le-am cantarit, ca sa am 120 g, cum spune reteta.

Apoi le-am faramitat pur si simplu intre degete, pentru ca sunt foarte fragede.

 

In alte retete, aceste fursecuri sunt macinate in blender, dar, stiind ca se vor inmuia in crema si in siropul de zahar ars, am preferat sa le faramitez eu - lucru foarte simplu, de altfel.
Am pastrat cateva fursecuri pentru decor.

Am dat drumul la cuptor la 180C si am pus pe foc o craticioara cu 1,5 litri de apa, sa fiarba, pentru a o pune in tava in care urma sa stea forma cu crema.

Ca si la crema de zahar ars si aceasta crema se face in bain-marie, adica forma se coace in apa fiarta, nu direct in cuptor. Am asezat forma de cozonac cu zaharul caramelizat in tava in care urma sa stea in timpul coacerii.

 

Am amestecat apoi ingredientele pentru crema intr-un castron, la fel ca si la crema de zahar ars cu cacao si biscuiti.
Am pus ouale intregi, zaharul si vanilia si am batut cu telul, ca si la crema de zahar ars, pana cand "s-au desfacut" albusurile, adica nu mai erau gelatinoase si curgeau.

 

Am adaugat apoi cacaoa cu o lingurita de ness si am amestecat usor, pana cand s-a incorporat bine.

 

Apoi am turnat usor laptele. Am amestecat usor cu telul, ca sa nu vars compozitia.

 

La sfarsit am pus si pricomigdalele "amaretti" faramitate si am amestecat usor.

 

Apoi am pus compozitia in forma cu zaharul caramelizat.

 

 

Am turnat apa fiarta in tava mai mare in care asezasem forma de cozonac.

 

Am pus tava in cuptor cu mare grija sa nu ma oparesc si am lasat sa se coaca la foc potrivit de 180C pentru 45 de minute.

M-am mai uitat din cand in cand in cuptor, ca sa verific daca apa din tava fierbe, dar nu a fiert, asa ca nu a trebuit sa mai adaug apa rece, ca la reteta de crema de zahar ars. Se pare ca focul mai mic si apa fiarta din tava fac ca aceasta metoda sa fie mai comoda, dar si eficienta.
Cand au trecut 45 de minute, am scos tava si am miscat-o, ca sa vad daca se misca crema in mijloc, semn ca inca nu ar fi fost gata. Pentru ca crema se misca destul de mult, am mai lasat crema sa mai stea inca 10 minute in cuptor.
La aceasta crema nu merge metoda de verificare de la crema de zahar ars, adica sa aplec forma intr-o parte si, daca crema se desprinde de peretii formei pana la fund, inseamna ca e gata - aceasta, din cauza "blatului" de pricomigdale care sta deasupra cremei si e lipit de peretii formei.

Am incercat-o din nou si se intarise mai bine, asa ca am oprit focul, am scos tava de cozonac afara din tava cu apa si am lasat-o sa se raceasca pe blatul din bucatarie.

 

Cand a fost rece, am pus-o in frigider pentru a se raci mai bine. Ar fi trebuit sa stea macar 2-3 ore, dar eu am lasat-o pana a doua zi, fiind oricum prea tarziu cand a fost gata.
A doua zi, am desprins marginile prajiturii cu un cutit, pe care l-am trecut pe langa marginea tavii, de jur-imprejur, avand grija sa ajunga pana la fund, la fel ca si la crema de zahar ars cu cacao si biscuiti.

Abia apoi puteam fi sigura ca crema se va desprinde, deoarece stratul de amaretti, care la copt a ajuns deasupra, se lipise de marginile tavii de cozonac. Rasturnand tava, stratul de pricomigdale care era ca un blat, urma sa ajunga in partea de jos a prajiturii.
Am pregatit un platou pe care sa rastorn crema, la fel ca si la crema de zahar ars cu cacao si biscuiti.
Am asezat platoul peste tava si le-am apucat cu grija pe amandoua, de la capete, rasturnandu-le deodata cu o miscare rapida, astfel incat tava de cozonac a ajuns sa fie cu fata in jos peste platou.

   

Prajitura nu s-a desprins imediat, dar am asteptat cateva secunde, apasand usor cu mana pe fundul formei pana cand s-a auzit cum a cazut pe platou. Abia dupa aceea am putut ridica usor forma.

   

Am scurs bine forma de siropul de zahar.

 

Zaharul ars topit arata ca o oglinda la suprafata prajiturii.

 

Am degustat imediat prajitura si am constatat ca aceasta era mult mai fina decat crema de zahar ars cu cacao si biscuiti.



Abia dupa aceea mi-am dat seama ca uitasem sa ii pun decorul de pricomigdale. Le-am asezat pe langa prajitura ramasa, mai mult pentru poza!

 

Mai ramasese ceva zahar ars netopit pe fundul tavii, dar, ca si la crema de zahar ars, am adaugat 2-3 linguri de apa si am pus tava pe foc pana cand a inceput sa fiarba si sa se topeasca zaharul. Cand s-a racit, l-am adaugat peste prajitura.

Am mancat aceasta delicioasa prajitura "Bonet" cu mare placere si abia astept sa o pot face din nou, atunci cand voi mai gasi amaretti.
Pofta buna daca vreti sa incercati si voi aceasta reteta!