Pateuri de post cu rosii uscate
Tot auzisem de rosii uscate, dar nu mancasem si nici nu vazusem vreodata. De aceea, atunci cand am gasit la Lidl - desi nu erau tocmai ieftine - am cumparat si eu un plic, cu gandul sa le mancam cu paine, in diminetile din timpul Postului.

Ingrediente pentru o tava de pateuri
- 1 pachet de aluat fraged "puff pastry"
- 1 punga de rosii uscate
Am dat drumul la cuptor la foc iute de 200 C, ca sa se incalzeasca.
Am desfacut aluatul si l-am taiat in patrate mai mici, exact ca si la cornuletele de post cu rahat din aluat fraged cumparat.


Am pus cate o felie de rosie pe fiecare si am indoit fiecare patrat pe din doua, apasand cu degetul pe margini, pentru a sta lipit, ca si la pateurile de post cu ciuperci. Am rupt bucatile mai mari, care ieseau din patrat si am folosit bucatelele ramase pentru a umple alte patrate.


Am incercat sa fac si forma de cornulet, dar erau cam aiurea - avand in vedere ca umplutura era sarata - asa ca am renuntat la aceasta forma.


Am pus pateurile pe tava tapetata cu hartie de copt si am asteptat sa se incalzeasca cuptorul, apoi le-am dat la copt in cuptor.
In 20 minute au fost gata si iata ce pateuri frumoase si gustoase am obtinut.




Pofta buna!
Comentarii
Trimiteți un comentariu