Napolitane cu caramel de post

N-am mai mancat niste caramele bune (din acelea care se lipesc de dinti) de foarte mult timp, probabil ca din copilarie. Caramelele de acum nu mai sunt ce-au fost! Glumesc desigur, pentru ca multe din bomboanele care se gasesc acum in comert sunt bune la gust...nu stiu si daca sunt foarte sanatoase, in sensul ca nu se stie exact ce e in interior.  Nu am mai facut crema de caramel inainte, decat dupa reteta de pe ambalajul foilor de napolitana, cea care se face cu oua, unt, zahar caramelizat si nuci, eventual si biscuiti pisati. Am improvizat de multe ori si am ingrosat crema fie cu mai multi biscuiti si chiar cu pesmet, daca nu aveam destui biscuti - stiti cum e, te apuca cateodata o pofta de dulce si te uiti prin camara sa vezi ce poti face, dar ba nu ai una, ba nu ai alta, deci mai trebuie sa improvizezi, daca se poate. La prajituri nu prea merge, in general, sa improvizezi, pentru ca aici reteta e fixa, nu merge ca la mancare, dupa ochi. Sau, inca nu sunt eu asa de priceputa ca sa fac o crema sau o prajitura dupa ochi. La mine reteta e sfanta, mai ales ca am avut destule incercari nereusite, pana cand am ajuns la concluzia asta!
Mi-a venit ideea sa fac caramel simplu, doar cu zahar si margarina, intr-o zi de post, dupa ce vazusem la TV cum se face un sos de caramel rapid, pentru o prajitura sau o inghetata, ca si la briosele cu crema si umplutura de caramel. Sigur, la sosul caramel se adauga unt si frisca lichida, dar cum era post, nu puteam pune decat margarina, asa ca mi-am spus ca ar fi bine sa incerc, sa vad cum iese. Am studiat intai cum se face crema pe care o facusem si in trecut, cu oua, nuci si biscuiti, pe langa margarina si zahar si am constatat ca trebuia o cantitate dubla de zahar fata de cantitatea de margarina. Iata cum am facut :

Ingrediente

- 4 foi de napolitana din comert
- 500g zahar
- 1 pachet margarina
- 1 lingura buna de unt de arahide (la alegere, dar nu e obligatoriu)



Am pus zaharul intr-o cratita la focul mare dat la mic si am asteptat sa se caramelizeze.

Cand a inceput sa-si schimbe culoare intr-un punct, am miscat cratita, rotind-o usor ca sa se amestece zaharul si sa nu se arda,  si tot asa, pana cand s-a topit si s-a caramelizat tot zaharul, adica era maroniu-roscat si avea consistenta unui sirop.

Doar ca atunci cand se raceste se intareste, dupa cum bine stiu, ca doar am facut foarte mult zahar ars inca de cand eram copil, doar ca sa il rontai asa, simplu - de unde si dintii mei cariati, la care au avut mult de lucru dentistii! Imi amintesc cum cautam bucati de marmura, pe care sa torn zaharul ars, pentru a putea apoi sa il dezlipesc mai usor - asa cum ne spusese noua, copiilor, o vecina mai priceputa. Mai tarziu, cand copiii mei erau mici si nu gaseam bomboane sa le cumpar sau nu aveam bani - in perioada de trista amintire, putin inainte de 1989  si cativa ani dupa-aceea - le faceam din zahar ars, pe care il rasuceam pe un betisor ramas de la bomboanele cumparate. Sugeau si ei la zaharul ars, dar nu le crantaneau, pentru ca aveam grija sa le atrag atentia si le aratam dintii mei lipsa, rezultat al crantanelilor de bomboane. Le povesteam cum se gaseau multe bomboane la magazin si la cofetarie cand eram eu copil, de toate felurile si toate culorile. Fiica mea mi-a spus atunci ca trebuia sa le pastrez si lor, daca tot aveam atatea!
Deci, continuand cu reteta, dupa ce zaharul a fost caramelizat,  am adaugat imediat margarina si am amestecat usor, ca sa nu sara stropi pe mine, pana cand s-a incorporat bine in zaharul ars si a devenit ca o crema cleioasa.

 

 

ATENTIE : In momentul in care se adauga margarina (sau orice altceva, mai rece) in zaharul ars, amestecul incepe sa clocoteasca "cu bulbuci" si pot sari stropi fierbinti. 

L-am lasat putin sa se racoreasca si sa se mai inchege.

Daca cantitatile sunt corecte, caramelul se face destul de gros si se poate pune cald pe foile de napolitana, deoarece, fiind in strat subtire, se raceste mai repede si se intareste in timp ce il intind. Chiar e mai bine sa fie cald, altfel se intinde mai greu, lipindu-se de cutitul cu care il intind.

Am pus jumatate de cantitate pe o foaie de napolitana, apoi am pus alta deasupra, iar restul l-am intins intre alte 2 foi de napolitana.

Mai tarziu am taiat napolitanele in bucati mai mici si le-am tinut asa la frigider.

Mi s-a intamplat sa fac un caramel pe care am vrut sa-l racesc in apa, dar s-a taiat, ca maioneza, adica s-a separat zaharul de margarina si zaharul avea un aspect de "taiat", nu mai era omogen - compozitia fiind parca facuta din bucatele mici, separate de grasime. L-am incalzit din nou, dar tot nu se lega, asa ca m-am gandit ca ar fi bine sa pun niste unt de arahide, procedand in acelasi fel ca la maioneza taiata, la care se mai pune un ou ca s-o dregi. Deci am pus o lingura de unt de arahide, tinand caramelul pe foc si amestecand incontinuu, pana cand s-a legat din nou. Apoi l-am dat deoparte si nu am mai incercat sa-l racesc. Doar l-am lasat vreo 10 minute sa se mai raceasca, apoi l-am pus intre foile de napolitana si l-am dat la rece.

Caramelul acesta simplu e cam tare daca e tinut la frigider, cam asa ca alvita de pe vremuri. De aceea e mai bine daca scot bucatile de napolitane din frigider, cu 5 minute inainte de a le manca. Si, mai ales, trebuie sa am mare atentie la dinti!
Pofta buna!