Pilaf dietetic cu mazare si legume (de post)
Se face asemanator cu pilaful sarbesc, doar ca mai adaug si mazare si nu pun ulei sau Delikat. Mazarea fiind leguma mea preferata, am mai mereu cate o conserva cu mazare in camara sau o punga cu mazare congelata in congelator. Cea mai buna mazare e, desigur, cea culeasa din gradina mea, dar mie imi place oricare - doar sa nu fie tare. Pentru ca sotul meu are diabet, acum fac mancare dietetica, adica fara ulei si fara prajeala. Nici inainte nu prajeam ceapa in mancare, decat foarte rar, dar acum legumele si zarzavatul trebuie sa fie doar fierte. Chiar si-asa, pilaful dietetic cu mazare e foarte gustos, pentru ca legumele ii dau un gust foarte bun.
Ingrediente pentru 4 portii
- 1 cana de orez
- 1 morcov mic
- 1 bucata de pastarnac
- 1 bucata de radacina de patrunjel
- 2 cepe potrivite
- 1/2 de ardei gras
- 1 felie de telina
- o mana de rosii cherry sau 2 rosii potrivite
- o cana de mazare fina congelata sau proaspata
- 1 lingurita de sare
- 1/2 de lingurita de piper macinat
Se face si mai simplu decat pilaful sarbesc, in sensul ca nu mai calesc orezul in ulei, ci il pun la fiert cu 3 cani de apa (de 3 ori mai multa apa decat orez). Spal orezul inainte si il scurg de apa, abia apoi il pun in cratita la fiert.
Il las sa fiarba la foc mare si atunci cand da in clocot iau spuma si dau focul la mic.
Il las sa fiarba asa timp de 10 minute, pana cand absoarbe toata apa si infloreste, adica se umfla.
Intre timp curat zarzavatul, ardeii si ceapa si le toc marunt in blender.
Pun inca o cana de apa peste orez si adaug legumele tocate.
Pun o lingurita de sare si amestec usor totul.
Dau in clocot orezul si apoi adaug mazarea direct din congelator.
Las sa fiarba la foc mic 5-10 minute si intre timp dau drumul la cuptor, la foc mare de 250C, in pozitia sus si jos, la cuptorul electric. Cand e incins bine cuptorul, mai adaug 1/2 cana de apa, daca orezul a absorbit-o pe toata. Adaug rosiile taiate felii sau intregi, daca sunt cherry, asezandu-le uniform pe toata suprafata pilafului.
Apoi dau cratita la cuptor pentru 15-20 de minute, pana cand pilaful se umfla bine si se rumeneste putin deasupra.
Pilaful e gata atunci cand nu mai are lichid deasupra si e putin rumenit. Il scot din cuptor si il las putin sa se racoreasca. Chiar daca mai are putin lichid, acesta va fi absorbit foarte repede de orez.
Eu servesc pilaful cu orice fel de salata sau cu muraturi. Pot sa adaug o lingurita de ulei in pilaful din farfurie, atunci cand acesta s-a racorit. Este delicios!
Pofta buna si voua si multa sanatate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu