Varza dulce calita



Vara, in timpul Postului, e buna cate o varza calita, facuta cu varza dulce si cu rosii proaspete. Adaug marar si bors si iese o bunatate de mancare, de te lingi pe degete, chiar daca nu are carne!
Reteta e exact la fel ca si la varza calita cu pui, doar ca lipseste puiul. Era un banc pe vremuri, atunci cand nu se gasea carne deloc, nici macar faimosii pui foarte mici, numiti "Fratii Petreus", pentru ca erau cate 2 in punga, ca sa faca cat unul - atat de mici erau! Pentru cei mai tineri care nu stiu cine erau Fratii Petreus, pot sa ii informez ca erau doi cantareti de muzica populara din Oas, care cantau doar impreuna, intr-o formatie.
Atunci cand ma hotarasc sa fac varza dulce calita, fac bors cu o zi inainte, ca sa am sa pun la varza.
Acestea fiind spuse, sa trecem la reteta noastra.


Ingrediente pentru 4 portii

- 1 varza potrivita
- 1 ceapa
- 2-3 rosii
- 1 legatura de marar
- 1 lingurita de sare
- cateva boabe de piper
- 1 cana de bors

Pun pe foc mic o tigaie cu manerul metalic, care sa poata fi bagata in cuptor, in care torn cam 3 linguri de ulei. Toc ceapa si o pun la calit.


Toc varza - fie cu cutitul, fie la robot - si o pun in tigaie, peste ceapa. La inceput varza aproape ca iese afara din tigaie, dar se inmoaie de la caldura si va scadea.


Adaug sarea si amestec usor cu lingura de lemn, apoi acopar tigaia cu capacul.


Mai amestec din cand in cand, ca sa nu se prinda varza de fundul tigaii.


Cand varza s-a inmuiat, toc rosiile in cubulete si le pun peste varza.

 

Pornesc cuptorul la foc mare de 220 C, ca sa fie incalzit bine atunci cand voi pune varza in cuptor.
Adaug si mararul tocat sau mararul congelat, cum am avut eu la momentul respectiv.


Pun o cana de bors. Eventual mai adaug putina apa, ca sa ajunga pana la nivelul verzei, care trebuie sa fiarba bine.

 

Amestec varza si o nivelez cu lingura.

 

Apoi o dau la cuptor, la foc mare de 220 C, pentru vreo ora, pana cand se rumeneste putin deasupra si scade indeajuns, cat sa nu mai aiba mult lichid.

 

 

Acum e gata sa o servesc, cu un ardei iute si o bucata de paine proaspata.


Pofta buna!

Comentarii

Postări populare