Salam de biscuiti de post


Cel mai cunoscut desert de post, care este si cel mai usor de facut. In doar 10 minute, poti sa montezi salamul de biscuti, care e gata doar dupa o ora de stat la frigider sau chiar si mai repede. Eu am reteta originala de ani de zile, de la o vecina, si o fac mereu. Doar ca inlocuiesc laptele cu apa si untul cu margarina, pentru ca eu il fac intotdeauna in timpul Postului.

Ingrediente

- 500 g biscuiti simpli
- 1 cana apa (sau lapte, daca nu e post)
- 1/2 cana zahar
- 1/2 pachet de margarina(sau unt, daca nu e post)
- cateva nuci sau alune tocate
- 2-3 bucati rahat
- stafide, fructe confiate
- visine din visinata
- 2 linguri cacao
- 1 plic zahar vanilat
- 1 esenta rom
- zahar pudra si cacao sau cocos pentru tapetat

Pun jumatate din cantitatea de zahar intr-o craticioara, pe care o pun pe foc potrivit spre mare, ca si la crema de zahar ars. Astept pana cand incepe sa se maroneasca si amestec cu coada unei linguri (asa spune Sanda Marin!) sau misc cratita circular, ca sa nu se arda zaharul. Aceasta din urma e metoda moderna, pe care am adoptat-o si eu in ultimul timp - mai ales la napolitanele cu caramel de post - si nu mai amestec cu coada lingurii, cum faceam pe vremuri.
Intre timp, rup jumatate din cantitatea de biscuiti in 4, intr-un castron mai mare, in care sa intre toate ingredientele.


Stau langa craticioara si amestec pana cand se topeste zaharul si capata o culoare maroniu-roscat. Nu trebuie lasat prea mult pentru ca zaharul se arde si se amaraste, nemaifiind bun la gust.


Sting cu o cana de apa - adica pun o cana (sau un pahar) de apa peste zaharul ars - si las sa se topeasca zaharul ars la foc mare. Sunt foarte atenta cand pun apa peste zaharul ars, pentru ca, atunci cand apa intra in contact cu zaharul fierbinte, incepe sa clocoteasca si pot sari stropi. Amestec si cu lingura, ca sa se topeasca mai repede zaharul.


Cand s-a topit, adaug si restul de zahar si vanilia, amestecand ca sa se topeasca bine zaharul. Torn peste jumatate din cantitatea de biscuiti rupti in 4 intr-un castron mare. Adaug margarina taiata bucatele, cacaoa si romul si amestec bine.





Las sa se raceasca putin si sa se inmoaie biscuiti, apoi adaug restul de biscuiti rupti in 4, care vor ramane mai intregi si vor da aspectul de salam.


Adaug rahatul taiat bucatele, stafidele si nucile sau alunele. Daca nu am nimic din toate astea, pot sa pun niste visine din visinata, curatate de samburi si eventul, coaja de portocale zaharisita, pe care o pastrez in borcan.




Amestec bine si las sa se intareasca aluatul de biscuiti - adica sa se inmoaie putin si biscuitii nou adaugati, care absorb restul de lichid si astfel se intareste aluatul..


Presar zahar pudra si cacao si/sau cocos pe o folie de aluminiu sau de celofan.



Pun aluatul de biscuiti in strat gros pe folie  - dupa ochi, cat sa il cuprinda folia si sa pot sa o petrec putin peste salam.


Presar si peste aluat zahar, cacao sau cocos, ca sa nu se lipeasca folia de aluat.


Infasor aluatul in folie ca pe un salam, strangand bine la capete, dar cu grija, sa nu se rupa folia. Daca se rupe, mai adaug o bucatica peste partea rupta (daca e la capat) si rasucesc in continuare, fara grija, pana cand se umfla salamul si e bine asezat in folie, fara goluri.



Las salamul la rece o ora si mai bine, ca sa se intareasca. Il tai felii si curat bine folia de pe margine, care e neplacuta la gust, in caz ca mai ramane vreo bucatica - amintind de acel gust de "cocleala".



Pofta buna!

Comentarii

Postări populare