Ciorba dietetica de rosii cu legume

De curand, am inceput sa gatesc dietetic pentru sotul meu, care a facut diabet. El a trebuit sa tina o dieta pentru a tine diabetul sub control si pentru a slabi. Chiar si dupa ce a slabit, am pastrat acest nou stil de viata si regimul alimentar, desi acum e mai putin strict, dar fara excese. Sunt cateva reguli pe care trebuie sa le respect cand gatesc, si anume : sa nu pun ulei in mancare, mancarea o fac inabusita sau la cuptor, legumele sau carnea nu se prajesc in ulei, ci doar se fierb sau se fac la gratar, iar cartofi sau orez (ori alte fainoase, cum ar fi pastele si painea) se mananca doar dimineata si la pranz, nu seara. Cum noi suntem obisnuiti sa mancam si ciorba, gatesc destul de des aceasta ciorba de rosii - mai ales in sezonul de vara - la care pun cateva legume, pe care le am mereu in casa, in asa fel incat sa fie destul de deasa, ca sa tina de foame. Ciorba de legume e "la liber" adica nu e cu portia si putem manca cat vrem, fie la pranz, cu o feliuta mica de paine, dar si seara, fara paine. Tocmai de aceea eu pun mai multe legume in ciorba, care este foarte gustoasa si satioasa. Este asemanatoare cu supa de rosii cu orez si, cateodata, chiar ii pun si cate o lingura de orez. In acest caz, o mancam la pranz.

Ingrediente pentru o oala de 2 litri (4 portii)

- 2 morcovi potriviti

- 2 cepe

- 1 ardei gras 

- o bucata de telina, cam cat 2 morcovi

- 1 pastarnac porivit

- 1 radacina de patrunjel potrivita

- 1 dovlecel potrivit (sau mai mare, dupa gust)

- 1 kg de rosii sau 1/2 litru de suc de rosii

- cate o lingura de leustean, patrunjel si marar, tocate

- 1 lingura de orez (optional)

Daca pun rosii proaspete, trebuie intai sa le curat de pielite, ca la rosiile pe care le pun la mancare. Umplu oala de 2 litri pe jumatate cu apa si o pun pe foc. Intre timp, incep sa curat legumele pentru ciorba si le spal bine. Cand incepe sa fiarba apa, pun toate rosiile intregi in apa (sa fie spalate bine) si las sa dea apa din nou in clocot.  Imediat ce apa a inceput sa fiarba, scot rosiile cu o spumiera si le las sa se racoreasca pe o farfurie. 


Daca nu pun rosii proaspete, ci suc de rosii, pun direct in apa fiarta legumele maruntite : fie tocate de mana, fie la blender. Eu prefer sa le toc marunt in blender - daca tot il am, il pun la treaba! Tai legumele in bucati mai mici, ca sa intre bine in bolul blenderului. Pun intai morcovii si telina taiate bucati mari, pornesc blenderul la viteza 3-4 si le las cateva secunde pana le marunteste bine. Le pun in apa din oala, (aceeasi in care am oparit rosiile) sau in apa simpla (in cazul in care folosesc suc de rosii gata facut). 


Apoi toc si ceapa si ardeiul in blender si le pun si pe ele in oala. Cine vrea poate sa puna si o lingura de orez, ca sa faca ciorba mai satioasa.

Las sa dea apa din nou in clocot. 


Apoi pun cam o lingurita de sare, acopar oala cu capacul si dau focul la mic, ca sa fiarba incet. Dupa un sfert de ora, curat de coaja si dovlecelul si il rad pe razatoarea cea mare. 


Apoi il pun in ciorba si il mai las sa fiarba inca 10 minute la foc mic. 


Sotului meu nu ii prea place dovlecelul, de-aia il fac mai mic, ca sa nu il simta. Insa chiar acesta ii da o dulceata deosebita ciorbei.

Intre timp, curat rosiile de pielita si le pasez in blender. Cand sunt fierte legumele, pun rosiile pasate sau sucul de rosii, in ciorba. Dau focul mare, ca sa inceapa ciorba sa clocoteasca. Daca pun rosii pasate crude, las focul la mic si pun din nou capacul peste oala si las sa se fiarba si rosiile pentru inca 10 minute, apoi pot sa opresc focul. Daca pun suc de rosii, las ciorba doar sa dea in clocot si apoi opresc focul. Toc marunt verdeata curatata si o pun in ciorba. 

Acum pot sa servesc ciorba. 

O pun in castron si, cand s-a racorit, pot sa pun cam o lingurita de ulei.


Este foarte gustoasa si, mai ales, foarte sanatoasa. Nu tine prea mult de foame, mai ales daca e fara orez si daca o mancam fara paine. Dar, pentru a obtine rezultate bune in cura de slabire, merita sa facem sacrificii, in special atunci cand e pentru sanatatea noastra.



Pofta buna, spor la treaba si multa sanatate si voua!




Comentarii

Postări populare