Gogosari umpluti cu conopida in otet



De mai multi ani tot aud o colega de serviciu cum pune ea gogosari umpluti cu conopida si asa as fi avut pofta sa pun si eu! Nu am avut ocazia pana acum, pentru ca mereu am preferat sa fac gogosarii murati in otet si zahar, care se pun taiati, nu intregi. Asta de mai multi ani, de cand am reteta asta care e comoda - insa nu asta e singurul motiv. De multi ani nu se mai gasesc asa usor gogosari sanatosi, pe care sa-i pot pune intregi la murat, asa cum faceau gospodinele inainte.
Mama mea punea intotdeauna gogosarii intregi in borcane mari de 10 litri, pe care le tinea pe balconul care nu era inchis, pe vremea aia. Nu inghetau iarna si muraturile erau bune pana tarziu, spre primavara. Gogosarii nu se inmuiau deloc, nu stiu cum, poate pentru ca erau bine pusi si pentru ca stateau la rece.
In primii ani ai casniciei, am pus si eu muraturile la fel ca mama, dar, dupa ce am inchis balconul, am constatat ca nu mai "tineau". Cand desfaceam borcanul, trebuia ori sa il mancam repede, ori sa ne rugam la Dumnezeu sa fie mai frig, altfel se stricau muraturile. Din aceasta cauza am inceput sa pun si castraveti si gogosari in borcane de 850 ml, pe care sa le mancam odata - si chiar daca nu le mancam, macar incap in frigider, unde pot sa le tin si nu se mai strica.
Pe deasupra, nu stiu de ce, nu prea s-au mai gasit gogosari sanatosi si era musai sa-i tai si sa-i curat. Asa ca am inceput sa pun gogosarii taiati in otet si zahar, ca sa intre in borcane mici.
Desi acum stau la casa, pun muraturi tot in borcane mici, pentru ca mi se pare mai practic.
Dar iata ca anul trecut s-a ivit ocazia de a face si gogosari intregi umpluti cu conopida. Primisem un sac de conopida de la preotul nostru duhovnic si, pe langa faptul ca am dat pe la toti prietenii - cata conopida sa mananci? - am pus si la murat si la congelator, am facut si mancare de conopida, dar tot mai aveam cateva bucati! Inevitabil, m-am gandit sa pun si eu gogosari umpluti cu conopida. Problema era ca nu prea se mai gaseau gogosari si, chiar daca se gaseau, fie erau scumpi, fie erau cam stricati. Dar nici nu mi-am facut griji in privinta asta, pentru ca aveam in gradina mea cativa gogosari, pe care tocmai urma sa-i culeg, ai mei fiind intotdeauna mai intarziati. Nu erau nici prea multi, ci doar atatia cat sa umplu borcanul pe care il aveam disponibil. Gradina mea de legume e mica, de aceea pun atat cat incape - desi mereu fac mai multe rasaduri, insa nu toate se dezvolta bine. Dar am mare grija de cele care raman, de aceea am mereu legume sanatoase.
Trebuie sa fac o mica paranteza, apropo de gogosari. Desi incerc eu sa fac ceva mai multi gogosari in gradina mea, nu reusesc si , desigur, trebuie sa cumpar, ca sa pun la murat. In ultimii ani am cumparat mereu de la Fierbinti sau Dridu, unde vin mereu gospodarii cu marfa multa, pe care o vand en-gros, de cele mai multe ori. Imi convine, pentru ca iau legumele pentru conserve si muraturi la pret mai mic decat la piata. De fiecare data cand am cumparat gogosari si ardei kapia, am auzit o scuza, cum ca "a intrat viermele in ei", adica printre ei erau si unii care aveau vierme in ei, desi poate ca nu se vedea - insa oamenii ma preveneau dinainte. Chiar m-au si intrebat daca pun gogosarii taiati sau intregi, pentru ca daca voiam sa-i pun intregi mi-au spus ca nu sunt buni - cinstiti oamenii, dar ma intreb eu, de ce oare cultivi atatia gogosari si ardei, dar nu ii stropesti la timp, ca sa nu mai intre viermele? Atata am invatat si eu, ca trebuie stropite legumele, oricate povesti legume ecologice ar exista, nu poti preveni boli si insecte sau viermi decat cu substante chimice, date la timp. Cine stie cum trebuie stropite legumele, le stropeste cum trebuie, fara a le intoxica, cum fac turcii, de nici nu stii in ce boli mai dai dupa ce mananci legumele lor! Eu urmaresc emisiunea "Ce vor plantele" de la LookPlus TV si sunt foarte multumita de rezultatele pe care le am. Si dupa audienta pe care o au, se pare ca sunt foarte multi oameni in tara asta care o urmaresc si care au avut rezultate. Totul e sa respecti termenele si substantele, fiecare la timpul lor, astfel si legumele raman sanatoase si nici noi nu ne imbolnavim de Doamne-fereste mancandu-le. De aceea ma intreb de fiecare data - ba chiar i-am intrebat si pe ei - de ce nu previn ei nebunia asta cu viermele? Probabil, pentru ca merge si-asa, nu? Totusi, eu am inceput sa ma satur si nu cred ca voi mai cumpara astfel de gogosari, oricat de ieftini ar fi ei.
Ca sa revin, s-a nimerit tocmai bine, pentru ca oricum, nici nu aveam un borcan prea mare in care sa pun gogosarii cu conopida, ci unul de 4 litri. Imediat m-am gandit ca borcanul va arata foarte frumos pentru ca aveam gogosari de toate culorile : galbeni, verzi si rosii.

Ingrediente pentru un borcan de 4 litri

- o conopida mica
- 1 kg de gogosari sanatosi
- 1 litru de otet
- 2 litri de apa
- 3 linguri de sare grunjoasa
- 3 linguri de zahar
- 1 lingurita de boabe de mustar
- 1/2 lingurita boabe de piper
- 3 foi de dafin
- frunze de telina
- 1 radacina de hrean

Am spalat si curatat conopida de frunze, apoi am taiat buchetelele cu cutitul, ca si la mancarea de conopida. Le-am taiat cotorul buchetelelor, ca sa intre bine in gogosar.

 

Am spalat gogosarii si i-am taiat in jurul coditei, ca sa scot cotorul.

 

Am curatat bine de seminte.


Apoi am inceput sa ii umplu cu buchetele de conopida, in functie de cat de mare era gogosarul.

 

Intr-unii a intrat cate un buchetel mai mare, dar intr-altii au intrat cateva mai mici.

 

Am asezat gogosarii umpluti in borcan, cu conopida in afara, ca sa se vada. Am alternat gogosarii, ca sa nu fie aceleasi culori apropiate si am obtinut un borcan foarte vesel. Am pus printre ei si 2-3 morcovi curatati, dar si o radacina de hrean. Pentru ca nu am avut destui gogosari, am completat borcanul cu buchete mari de conopida si cu cateva tulpini de telina. Mi-au ramas tulpinile de telina de la gogonelele murate si le-am folosit pe toate, pentru ca si ele dau gust, chiar daca nu au frunze. Cum am mai spus, nimic nu se pierde in bucataria mea!

 

Am indesat cateva tulpini de telina deasupra. Am taiat cealalta radacina de hrean in 2 pe lung si am pus bucatile in forma de cruce deasupra, ca sa tina totul sub saramura cu otet pe care urma sa o torn deasupra. Apoi am adaugat cateva boabe de piper.

 

Am presarat o lingurita de boabe de mustar, una de coriandru si 2 frunze de dafin.


Am fiert zeama pentru gogosari formata din 1/2 litru de otet si 1 litru de apa, adica la o masura de otet se pun 2 masuri de apa. Ca si la alte muraturi, cum ar fi  : castraveti in saramura sau gogonele murate, am pus cate o lingura de sare grunjoasa neiodata la fiecare litru de lichid, adica o lingura si jumatate. Sarea trebuie sa nu contina iod, altfel nu tin muraturile. In plus, am adaugat si cate o lingura de zahar pentru fiecare litru de lichid, adica tot o lingura si jumatate.
Cand saramura a inceput sa clocoteasca, am oprit focul si apoi am pus-o asa fierbinte, cu polonicul,  in borcanul asezat pe gratarul aragazului, pentru ca sa nu plesneasca borcanul.


Mama mea obisnuia sa puna borcanul pe 2 cutite asezate in cruce, pe masa, tocmai pentru ca metalul sa preia din caldura lichidului, evitand astfel ca sticla sa se crape. Am inchis borcanul, la care nu mai aveam capac, cu o bucata de celofan, pe care abia l-am gasit prin camara. Nu era celofan adevarat, care nu se mai gaseste, ci l-am luat de la o punga in care am avut covrigei, parca...ce bine ca mai pastrez ambalaje, ca nu se stie la ce imi trebuie vreodata! Am strans celofanul tot cu ceva pastrat, adica cu un elastic, cu care am sperat ca s-a strans bine celofanul. Pastrez si elasticele cu care acum se leaga legaturile de verdeata sau ceapa verde, usturoiul si uite ca le gasesc cate o intrebuintare.
Am lasat apoi borcanul pe blatul din bucatarie pentru vreo saptamana, ca sa se acreasca, impreuna cu cel de ardei murati umpluti cu varza, pe care l-am facut in aceeasi zi.


Cand au fost gata, i-am dus in magazie, pe rafturile pe care ma bucuram ca le am, special pentru muraturi.


Din nefericire, in ianuarie, la un ger foarte mare de -25C, am constatat ca mi-au inghetat toate muraturile si zacusca, pasta de ardei si ce mai aveam pe acolo - tocmai cand facusem cele mai multe conserve pe care le facusem vreodata, la care nu mai spun cat am muncit! Insa, a fost bine ca le-am vazut chiar a doua zi dupa ger si le-am mutat pe toate in micuta pivnita, in care le puneam inainte de a face magazia. Acolo s-au dezghetat si am constatat ca nu s-au stricat deloc, asa ca am rasuflat usurata. Anul asta le-am dus direct acolo, pentru ca nu mai vreau sa am surprize!
Gogosarii umpluti cu conopida au fost minunati si i-am mancat cu pofta la orice mancare, mai ales la cele de post. Cu iahnia de cartofi a mers de minune!


Pofta buna si spor la treaba!

Comentarii

Postări populare