Pilaf cu ciuperci
In timpul postului, un pilaf simplu e mai greu de inghitit, insa daca are si o mana de ciuperci in el, parca e altceva. Pilaful cu ciuperci este asemanator pilafului sarbesc si se face ca si umplutura de la ardeii umpluti cu orez si ciuperci sau de la sarmalele cu orez si ciuperci.
Ingrediente pentru 4 portii
- 1 cana de orez
- 1 ceapa
- 1 morcov
- 1 bucata de telina
- 1 radacina mica de patrunjel
- 1 ardei gras mic
- 200g de ciuperci, de orice fel
- sare, piper, dupa gust
- marar tocat, cine vrea
- o cratita sau o tigaie, fara manere de ebonita sau lemn
Curat toate legumele si le spal bine. Ciupercile trebuie spalate rapid, dar bine, mai ales la codite, unde pot avea pamant sau chiar bucati de paie - depinde unde au crescut. La ciupercile Champignon nu se curata pielita de deasupra, pentru ca se mananca si are cele mai multe vitamine! Folosesc orice soi de ciuperci, dar in ultimul timp sotul meu le prefera pe cele din soiul Pleurotus.
Cand am prea multe ciuperci proaspete, adica mai multe decat am nevoie, se pot strica daca le tin mai multe zile in frigider. De aceea, eu le calesc pe toate odata, cat sa fie numai bune sa le pun in mancare. Folosesc cat am nevoie si le pun in congelator pe cele ramase.
Intre timp ma ocup de restul pilafului, la fel ca la umplutura pentru ardei umpluti cu orez si ciuperci sau sarmale de post : toc marunt radacinoasele si ceapa in bolul robotului de bucatarie si le pun la calit, la foc potrivit, intr-o tigaie, in care am pus vreo 4 linguri de ulei.
Tigaia nu trebuie sa aiba maner de ebonita sau de lemn, pentru ca pilaful se baga la cuptor, ca sa se umfle bine orezul si ca sa nu se prinda de fund, daca l-as tine doar pe aragaz. Inainte faceam intr-o cratita de email, cum se gaseau pe vremuri si era foarte buna.
Daca folosesc toate ciupercile cumparate pentru pilaf, le tai felii si le pun peste legume, pentru a se cali impreuna.
Le las sa fiarba inabusit la foc mic, cu capacul pus. Daca am deja la congelator ciuperci, doar scot punga si le pun asa congelate peste legume. Se vor dezgheta pe masura ce se gatesc legumele.
Intre timp pregatesc orezul, pe care il spal, adica il pun intr-un castron mai mare, pun apa peste el, apoi scurg apa si repet procedeul de vreo 2-3 ori.
Apoi vars orezul peste legume, adaug 3 cani de apa si o lingurita de sare.
Pun putina apa si in bolul robotului de bucatarie, ca sa curat legumele ramase, apoi torn apa peste orez.
Dau focul mai mare ca sa inceapa sa clocoteasca, apoi il dau la mic si las sa fiarba orezul cu legumele, pana cand orezul incepe sa se umfle.
Cand vad ca a absorbit aproape toata apa, dau drumul la cuptor la foc mare. Mai adaug cam o cana de apa si mararul tocat, apoi amestec bine. Bag orezul la cuptor pentru 30 de minute, pana cand se rumeneste putin deasupra, iar orezul a absorbit toata apa.
Apoi il scot din cuptor si e gata sa fie servit cu muraturi sau cu o salata, dupa gustul fiecaruia.
Noi mancam de obicei si cu muraturi si cu salata verde, in functie de anotimp. Cand am ardei gras rosu, arata mai apetisant.
Apoi il scot din cuptor si e gata sa fie servit cu muraturi sau cu o salata, dupa gustul fiecaruia.
Noi mancam de obicei si cu muraturi si cu salata verde, in functie de anotimp. Cand am ardei gras rosu, arata mai apetisant.
Comentarii
Trimiteți un comentariu