Bulion de rosii si ardei kapia
O alta reteta pe care buna vecina mea, doamna Petre, mi-a dat-o cu ani in urma. Conditia principala ca sa pot face acest bulion era sa am sticle goale de Pepsi in care sa pun bulionul. Pe vremea aceea, existau doar sticle de Pepsi de sticla, de 250 ml. Toti aveam multe sticle de Pepsi, pe care le pastram, ca sa dam la schimb cand voiam sa cumparam mai mult Pepsi - de obicei, la petreceri - dar uite ca ne foloseau si pentru conserve. Ideea era ca o sticluta de 250 ml cum era cea de Pepsi se putea consuma o data, la o ciorba sau la o mancare si nu mai era nevoie sa o pastrez in frigider pana la mancarea urmatoare. Mi-am insusit procedeul vecinei mele si am inceput sa fac in fiecare toamna bulionul de rosii si ardei kapia. Este intr-adevar foarte gustos la ciorbe, tocanite, ostropel, la orice mancaruri cu sos de rosii.
Dupa ani de zile in care nu am mai facut - din diverse motive - iata ca anul acesta am facut din nou faimosul bulion, care face mancarea atat de gustoasa! Am primit de la preotul nostru mai multi ardei grasi rosii si imediat m-am gandit la vechea reteta de bulion, pe care n-o mai facusem de atata timp. Noroc ca am pastrat caietul cu reteta, pe care l-am carat dupa mine peste tot pe unde ne-am mutat. De data asta nu mai am sticle de Pepsi (unul din motive pentru care nu am mai facut era ca nu mai aveam sticlele, le aruncasem pe vremea cand nu se mai gaseau de niciunele) dar am sticle cu gura larga, de la sucul de rosii. Am golit deja doua sticle, pe care le-am pastrat pentru bulion.
Ingrediente
- 3 kg rosii
- 3 kg ardei kapia (pot fi si ardei grasi rosii)
- 1 lingura de sare grunjoasa
- 1 oala mare de 6 litri
- separator de seminte si coji pentru legume
- 2 sticle de 1 litru cu capac etans
Ca si sucul de rosii, se face foarte simplu. Are o etapa in plus, ce-i drept : fierberea ardeilor.
Incep prin a spala bine toate legumele. Intai ma ocup de ardei. De aceasta data am folosit ardei grasi rosii. Ii tai in doua pe lung, le scot cotoarele si nervurile cu seminte din interior, apoi ii pun in oala.
Pun apa cat sa ii acopere, apoi ii pun la fiert : intai la foc mare, iar cand clocoteste dau focul la mic si las ardeii sa fiarba, acoperiti cu capac, timp de o jumatate de ora, pana cand ardeii se inmoaie. Strecor ardeii printr-o sita, asezata deasupra altei oale, ca sa pastrez zeama in care au fiert ardeii.
O voi putea folosi la orice ciorba sau mancare pe care o voi face in zilele urmatoare. Daca nu o folosesc toata zeama imediat, o pun intr-o sticla atunci cand se raceste si o pastrez in frigider - dar nu mai mult de o saptamana, pentru ca se strica si se acreste, exact ca orice supa sau ciorba.
Apoi tai rosiile in doua, le scot cotoarele si eventualele stricaciuni, apoi le tai in 4 si le pun intr-un castron.
Dau intai rosiile crude prin separator, apoi dau si ardeii si le pun pe rand intr-una din oale.
Ca si la sucul de rosii mai dau inca o data cojile rezultate prin separator ca sa scot toata pulpa.
Adaug o lingura de sare grunjoasa. Dau focul mare pana cand clocoteste. Apoi las sa fiarba bulionul inca o ora, pana mai scade si se ingroasa.
Apoi il pun in sticle de 1 litru, spalate bine si sterilizate in cuptor, ca si la sucul de rosii.
Pun capacul pe care il strang bine, tinand sticla cu un servet de bucatarie putin umed, ca sa stea bine lipit de sticla, sa nu alunece atunci cand strang capacul.
Las sa se raceasca in patura pana a doua zi si apoi pun sticlele in pivnita sau in magazie, la rece.
Daca e inca destul de cald afara, le pun in pivnita, ca sa fiu sigura ca nu se strica bulionul. Desi, in mod normal, nu se poate strica, fiind atat de bine fiert, dar e mai bine sa fiu prevazatoare.
Spor la treaba!
Comentarii
Trimiteți un comentariu