Ciorba de fasole pastai cu cartofi si dovlecei


 
De cate ori mananc ciorba de fasole verde ( adica proaspata, cu teci), imi amintesc cu placere de ciorba de fasole cu smantana pe care o facea tanti Iuliana, sora mamei. Am preluat si eu reteta si o folosesc de cate ori se poate, adica atunci cand nu e post. Altfel, ciorba simpla, nedreasa cu nimic, este o delicioasa ciorba de post.

Ingrediente pentru o oala de 3 litri

- 1/2 kg fasole galbena grasa (sau orice fel de fasole verde)
- 1 ceapa
- 1 morcov mare
- 1 patrunjel mic
- 1 pastarnac mic
- 1 ardei gras
- o telina mica
- 1 dovlecel potrivit
- 2 cartofi potriviti
- 3 rosii (sau o jumatate de cutie de 400g de rosii tocate ori o cana de suc de rosii)
- 1 litru de bors
- 1 lingura rasa de sare
- cate o lingura de marar, patrunjel si leustean,
tocate

Pentru dres ciorba

- 1 ou
- 100 g smantana


Spal bine pastaile de fasole, le rup capetele, ca sa le curat de ate - daca au, ca si la salata de fasole galbena pastai.



Procedeul e simplu, ca in acest video. Capetele se rup usor, daca fasolea e frageda. 


Daca nu e frageda si are ate mari si groase, mai bine nu o gatesc, pentru ca sigur e imbatranita si, deci, va fi tare, oricat as fierbe-o. Am patit asta de cateva ori : desi unele pastai erau fragede, am gasit si unele pastai mai tari. De altfel, e o practica obisnuita in tara noastra, sa pacalesti cumparatorul, pentru ca cine stie cand te mai vezi cu el si, pana atunci, tu ti-ai vandut marfa, iar el a ramas cu marfa proasta. Ciorba va fi un fiasco si saracul om ramane cu un gust amar, ca a fost iar pacalit. De aceea, de cate ori cumpar fasole, incerc o pastaie, adica o rup, sa vad daca se rupe imediat si, deci, daca e frageda. Daca nu e crocanta, nu e buna. Eu am cultivat fasole si stiu cum trebuie sa fie cand e proaspata. Cei care au multa fasole cultivata, o culeg pe toata odata si multe pastai sunt deja imbatranite, mai ales daca nu le culeg la timp, atunci cand ele sunt crescute. Cu cat sunt lasate mai mult pe vrej, cu atat ele imbatranesc si pot chiar sa inceapa sa se usuce, daca se intarzie rcoltarea. Eu le culeg mereu, atunci cand vad ca au crescut indeajuns, doar pentru a le culege fragede. 
Dupa ce rup capetele, rup pastaia in bucati mai mici.


Pun fasolea rupta in oala in care voi face ciorba.



Pun apa pana la jumatate. 



Dau focul la mare pana cand incepe sa fiarba.


Intre timp curat zarzavatul. Cand apa incepe sa clocoteasca, iau spuma  - cat de putina se face deasupra.
Toc marunt zarzavatul, fie de mana, fie la robot. Eu pentru ca am robot de bucatarie, il pun la treaba. Pun intai morcovii, albitura si telina in bolul blenderului. 


Acestea fiind mai dure, le macin la viteza mai mare 3 sau 4.



Vars imediat legumele maruntite in ciorba care clocoteste.



 Apoi pun si ardeii cu ceapa in bolul blenderului.


Pornesc blenderul sa marunteasca ceapa si ardeiul la viteza mai mica 1, acestea fiind moi.
 


Pun  si aceste legume tocate in ciorba.



Apoi adaug cartofii taiati cubulete.


Pun o lingura de sare.


Cine vrea, poate sa puna mai putina sare si sa potriveasca de sare la sfarsit.


Las la foc mare sa clocoteasca din nou, apoi dau focul la mic, acopar oala cu capacul si las ciorba sa fiarba.


Dupa 20 de minute adaug si dovlecelul taiat cubulete, care nu are nevoie sa fiarba prea mult, altfel se faramiteaza.





Dupa inca 10 minute, adaug rosiile decojite si tocate sau jumatate dintr-o conserva cu rosii gata tocate.



Ca sa decojesc rosiile proaspete, le spal bine si le cufund pentru cateva secunde in ciorba sau in apa fiarta separat, apoi le scot pe o farfurie si le las 1 minut sa se racoreasca. Le decojesc foarte usor, indepartez cotorul si le toc pe fundul de lemn, cat pot de marunt. Sau le tai bucati si le bag in bolul robotului unde se fac suc. N-are nimic daca au si semintele, pentru ca nu le pun pentru iarna! Mai las ciorba sa fiarba inca 5 minute, cu rosiile, apoi adaug borsul. Daca e proaspat facut, trebuie intai sa-l strecor.




Dau ciorba intr-un clocot si sting focul. Adaug o lingura-doua de ulei.



Pun verdeata tocata si ciorba e gata.


In mod normal, bat un ou, adaug putina apa, apoi il pun in ciorba si amestec repede, ca sa se difuzeze bine in toata zeama.



Sau, daca a doua zi e miercuri sau vineri cand tinem post, adaug oul direct in farfurie, in ciorba fierbinte, ca sa putem manca ciorba si in ziua urmatoare.



In zilele de post, servesc ciorba de fasole cu cartofi si dovlecei simpla.


Adaug un plus de verdeata in ciorba fierbinte din farfurie.


E o ciorba foarte gustoasa si satioasa pentru zilele de post.


La fel si cu smantana, o pun direct in farfurie, atunci cand mancam. E si mai buna cu ardei iute!


Pofta buna!

Comentarii

Postări populare