Gogosi fara lapte


Nimic nu se compara cu o gogoasa fierbinte si pudrata cu zahar! Pe vremuri cumparam mereu cate o gogoasa cand mergeam "in oras", dar cum nu prea mai merg prin oras, prefer sa fac gogosi acasa.
Am o reteta pe care o folosesc atunci cand nu am lapte, dar e musai sa am untura, altfel nu merge.

Ingrediente pentru 15-20 de gogosi

- 500g faina
- 2 linguri zahar
- 40g drojdie
- 1 ou
- 1 lingura untura
- 1 lingurita sare
- 250 ml apa calduta
- cate o lingurita de esenta de rom si de vanilie
- 1 cana zahar pudra

Incep prin a face o maia ca la cozonac : amestec drojdia cu o lingura de zahar, pana se lichefiaza, adica pana se face lichida. Pun o lingura de faina, bat bine cu lingura, pana se fac basici, apoi o acopar cu folie alimentara sau cu un servet curat si o las la loc cald sa creasca, cam 10 minute.
Intre timp imi pregatesc celelalte ingrediente. Cern faina intr-un castron, apoi scot o lingura de untura si o las sa se inmoaie la temperatura camerei. Cand a crescut maiaua, fac un "cuib" in mijlocul fainii si pun maiaua, inca 1 lingura de zahar, oul, apa, untura si esentele. Sarea o pun mai intr-o parte, sa nu se amestece direct cu drojdia, pentru a nu opri cresterea aluatului. Framant bine pana se incorporeaza toate ingredientele si aluatul se desprinde de mana. Apoi acopar castronul cu folie alimentara sau cu un servet curat si il las sa creasca timp de o ora la loc cald, pana isi dubleaza volumul.


Eu fac aluatul in bolul robotului, in care pun toate ingredientele, in afara de apa. Apa o torn usor prin gaura bolului, dupa ce dau drumul robotului, la viteza 6 - cea pentru aluaturi dospite. Din momentul in care incep sa torn apa, ma uit la ceas. Aluatul trebuie sa fie amestecat timp de 1 minut cu totul. Cand se formeaza o minge din aluat, nu mai pun apa, - chiar daca a mai ramas - si las robotul sa amestece aluatul pana la terminarea timpului, adica 1 minut. Pun aluatul intr-un castron si il las sa creasca la fel ca mai sus.


Cand aluatul a crescut, il rastorn pe blatul de bucatarie, presarat cu faina si il intind usor cu mana, apasand pe toata suprafata, pentru a obtine o foaie uniforma cu grosimea de 1 cm. Daca se lipeste de mana, presar si pe deasupra putina faina.




Gogosile se pot face sub orice forma, dar eu le prefer pe cele rotunde, care sunt si mai usor de facut cu ajutorul unui pahar.


Apas paharul peste aluat si tai gogosile, pe care le las apoi sa creasca timp de 10 minute, timp in care pregatesc ceaunul sau tigaia in care voi praji gogosile.



Ceaunul e mai bun, chiar daca nu e neaparat din fonta, ci doar are forma de ceaun, adica ca o tigaie mai inalta si rotunjita la fund. Eu folosesc asa-zisa friteuza, in care fac si cartofi prajiti. Ii spun asa-zisa pentru ca nu mi se pare o friteuza adevarata, fiind foarte incomoda, cu plasa in care stau cartofii - de altfel buna pentru a ii amesteca in timpul prajirii- peste care nu sta bine capacul, care fuge mereu intr-o parte, lasand stropi de apa sa curga in uleiul incins. Poate nu stiu eu sa o folosesc sau poate inca nu am gasit o friteuza adevarata!
Revenind la gogosile noastre... scot sita din friteuza si o pun deasupra unei craticioare, unde se vor scurge de ulei gogosile abia scoase  de la prajit. De asemenea, se pot scoate pe o hartie de copt, care sa suga uleiul. Uleiul sau untura in care prajesc trebuie sa fie cam de 2 degete , pentru ca gogosile sa poata pluti in ulei, sa nu atinga fundul. Pregatesc si un castron cu cateva linguri de zahar pudra, in care sa tavalesc gogosile, dupa ce s-au scurs de ulei.
Dupa 10 minute, cand gogosile au crescut, aprind focul potrivit si las cateva minute, sa se incinga uleiul. Pun gogosile, pe care le scutur usor de faina, cu partea de jos in sus, pentru a nu se arde faina de pe fund in uleiul incins. Am grija sa nu pun multe gogosi, pentru ca acestea cresc foarte mult la prajit. In ceaunul meu intra cam 5 gogosi.


Gogosile se prajesc in cateva minute, asa ca nu pot pleca de langa ele pana nu sunt gata. Cand vad ca au inceput sa se rumeneasca, le intorc pe partea cealalta, cu o lingura-sita sau o spatula cu gauri (chiar o spumiera).



Gogosile bine crescute au un inel alb la mijloc dupa ce se rumenesc pe ambele parti si sunt rotunde, nu plate.
Pun gogosile in sita la scurs (sau pe un platou cu hartie de copt deasupra) si pun imediat alt rand de gogosi la prajit.


In timp ce se prajesc, le tavalesc prin zahar pe primele, asezandu-le pe un platou sau intr-un castron mai mare. Trebuie sa ma misc repede, altfel se ard prea rau gogosile din ceaun.



Din experienta mea am invatat ca nu e bine sa strang partile de aluat ramase de la decuparea gogosilor, sa il intind din nou si sa decupez alte gogosi, pentru ca nu ies la fel de pufoase si oricum raman niste resturi pe care eventual le modelez cu mana. Asa ca prefer mai bine sa pun resturile de aluat asa cum sunt la prajit, ca doar tot gogosi sunt, decat ca au alta forma, mai ciudata, insa sunt la fel de delicioase.
Pofta buna!




Comentarii

Postări populare