Basmalute


In copilaria mea, cumparam mereu de la "Paine" basmalute cu marmelada, care erau delicioase si nici nu costau mult, ca de altfel toate celelalte produse de panificatie. Nici vorba sa fi fost vechi sau ceva stricat in ele, ca sa ne imbolnavim! Nu stiu daca acum se mai gasesc, dar m-am gandit ca ar fi bine sa fac si eu acasa, in amintirea vremurilor demult apuse...si pentru ca aveam o pofta!
Ingredientele pentru aluat sunt aceleasi ca la cornuletele de post cu rahat. In plus, am nevoie de orice gem mai gros sau marmelada, care se mai gaseste in unele alimentare.
Intind aluatul si cu ajutorul unui castron tai cercuri, apasand castronul pe aluat pana se taie.




Apoi asez cate o lingura de gem pe mijlocul cercului, putin intr-o parte, pe una din jumatatile cercului.


Petrec cealalta jumatate peste gem si inchid basmaluta, apasand cu degetul marginile, sau folosesc o furculita, pentru a sigila bine.



Pun basmalutele pe o tava, pe masura ce le fac.


Las basmalutele sa creasca 10 minute, pana se incinge cuptorul la foc iute 220C. Le tin 10 minute in cuptor,  la foc iute, pana se rumenesc.
Apoi le pudrez cu zahar si le servesc fie la micul dejun, fie ca desert la masa de pranz, intr-o zi de post.
Pofta buna!


Comentarii

Postări populare