Salata de fructe
Eu fac salata de fructe cu ce fructe pot sa imi permit, deci nu e o reteta fixa. Totusi unele ingrediente sunt necesare. Asta e reteta pe care o fac de obicei, insa pot adauga si alte fructe, dupa cum gasesc. Acum se gasesc aproape toate fructele, chiar si pe timpul iernii si pot adauga in salata de fructe chiar si capsuni, zmeura sau seminte de rodie.
Ingrediente pentru o oala de 6 litri
- 3 portocale
- 6 mandarine
- 2 banane
- 3 kiwi
- 1 ciorchine de struguri
- 2 mere
- 2 pere
- 1 compot de ananas
- 1 compot de piersici
- 1 compot de caise
- 1 compot de visine
- 1 compot de cirese albe
- 1 compot de cirese rosii
- 100 g stafide
- 1 pahar de vin alb
- 1 cescuta de coniac sau visinata
- 1/2 kg zahar
Pregatesc salata chiar in ziua de Revelion, dar e mai bine cu o zi inainte. Curat toate fructele crude, le tai felii sau bucati mai mici si desfac compoturile.
Cateodata am altfel de fructe crude, in functie de desertul pe care il pregatesc pentru seara de Revelion. Cel mai des am fructe de padure, care sunt mai colorate si dau salatei de fructe mai multa culoare.
Incep sa le asez in straturi, intr-o cratita sau intr-un castron si presar putin zahar peste fiecare strat de fructe crude. Pun jumatate din bucatile de portocale sau felii mari rotunde si mandarine desfacute felii.
Alternez fructe de culori diferite, pentru ca salata sa arate frumos si atunci cand o servesc, sa iau toate fructele, gata amestecate. Pun boabele de struguri, apoi ananasul, mere si pere curatate de coaja, taiate felii subtiri sau cubulete, visine, si cirese, ba chiar seminte de rodie.
Cand am, adaug piersici, caise, banane si kiwi, taiate felii mai groase.
Apoi o iau de la capat, pana cand termin toate fructele.
Arata foarte apetisant, cu fructe de toate culorile.
Asa arata si mai bine, un desert potrivit pentru masa de Revelion!
Torn zeama de la toate compoturile in cratita , adaug vinul alb si coniacul sau visinata.
Pun salata in frigider, sa stea la rece, pana cand ii vine randul sa o servesc - mai spre dimineata! De cele mai multe ori nu am loc in frigider si o tin in camara sau chiar in bucatarie, langa geam, ca e iarna si acolo e mai racoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu