Salata de sfecla



Se face foarte usor si e foarte gustoasa, dar cu conditia ca sfecla sa fie "de-a noastra" din Romania, altfel nu e atat de dulce si buna. Pentru asta, eu cumpar sfecla din piata, de la producatori, si nu din supermarket, unde sfecla poate fi din orice tara, dar nu e buna ca aceea de la noi. Chiar daca nu e atat de curata si de aratoasa, sfecla romaneasca face toti banii!
Chiar zilele trecute am facut o salata de sfecla, cu o sfecla cumparata de la Lidl. De obicei ma uit la eticheta, ca sa stiu pretul si de unde e produsul - mai ales la legume si fructe - dar de aceasta data nu m-am uitat, ci doar am luat sfecla si am plecat mai departe. Cand am gustat din salata, am constatat ca nu e dulce si gustoasa, cum ar fi trebuit sa fie. Uite asa am ajuns eu, care ziceam ca tot ce e strain e extraordinar, sa caut acum doar produse romanesti, pentru ca strainii s-au smecherit si nu ne aduc produse bune, ci cat mai proaste, dar la preturi mai mari decat la ei. Multumim din inima Partidului!!!
Bine macar ca inca mai avem o asa-zisa economie de piata si bine ca mai avem de unde alege, ca sa cumparam doar ce ne place. Daca lor le place sfecla asa cum ne-o aduc noua, mai bine sa si-o pastreze - si tot ce mai aduc de calitate proasta, la fel! Eu, una, o sa cumpar doar de la producatorii romani veritabili - ca si cu astia e o problema - sperand ca o sa fiu destul de inspirata ca sa ii recunosc.

Ingrediente pentru 2 portii

- o radacina de sfecla de 500g, cam cat un pumn de barbat
- o bucata de folie de aluminiu, cat sa imbrace sfecla
- 1/2 lingurita de sare
- 1 lingurita de otet
- 1 lingura-doua de ulei
Pentru cine nu stie, sfecla este o radacina visinie - unii ar spune ca e rosie, dar e un fel de ciclam cand e cruda si grena (visinie) cand e coapta. Sfecla noastra e mai colorata si, cum am spus, mai gustoasa si foarte dulce.
Nu e nimic complicat in prepararea salatei de sfecla. Cateodata fac salata din sfecla cruda, dar, de cele mai multe ori, fac salata din sfecla coapta.
Ca sa fac salata din sfecla cruda, curat intai sfecla de coaja, ca pe orice radacinoasa, apoi o rad pe razatoarea mare sau la robot.

 

Daca vreau sa fac salata din sfecla coapta, spal bine sfecla, o sterg, apoi o acopar cu bucata de folie de aluminiu, pe care o strang bine in jurul ei. Partea lucioasa trebuie sa fie in interior, ca sa mentina caldura, ca si la curcanul la cuptor.

 

Apoi o pun pe o tava si o bag in cuptor, la foc mare, pentru vreo 2 ore.
Incerc cu furculita si daca intra usor, inseamna ca s-a copt. Daca inca mai opune rezistenta, o mai las la copt cateva minute.


Cand e gata, scot sfecla, desfac folia si o las sa se raceasca.


Apoi curat coaja cu un cutit ascutit si o dau pe razatoare.

 

 

Condimentarea poate fi inselatoare, pentru ca sfecla - fiind atat de dulce - "inghite" si sare si otet, adica trebuie mai mult decat ai pune de obicei. Acest lucru m-a facut, de multe ori, sa fac salata prea sarata sau prea otetita. Daca am lasat-o pana a doua zi, parea mai buna, probabil pentru ca sfecla "inghitise" otetul si sarea.
Aici conteaza foarte mult daca sfecla e romaneasca sau nu, pentru ca sfecla noastra e foarte dulce si chiar ca inghite multa sare si mult otet, dar se regleaza in 10 minute - ca si salata de morcovi.
Daca e straina, poti sa o strici tot adaugand sare si otet, cautand sa ii faci un gust bun - de fapt ea nu are gust, pentru ca e fada! Putin zahar adaugat deasupra, poate sa ii schimbe gustul si sa o faca mai gustoasa.

 

Insa daca am norocul sa cumpar o sfecla romaneasca, doar o potrivesc de sare si otet, pun o lingura-doua de ulei, o amestec cu 2 furculite si e gata.

 

Cel mult pot sa constat ca, dupa 10 minute nu mai e la fel de acra si de sarata, pentru ca sfecla a inghitit sarea si otetul, dar nu e cazul sa mai pun decat foarte putina sare si un strop de otet, altfel se strica salata si nu vreau sa adaug apoi apa, ca sa o dreg!


Salata de sfecla e foarte buna cu o iahnie de fasole sau o iahnie de cartofi, dar si cu o friptura de porc la tava. Insa, poate fi potrivita chiar si simpla, cu paine, la o masa de post.
Mie imi place sa o amestec cu hrean ras, pe care eu il pun in borcan cu sare si otet, pentru iarna. De multe ori, pun si sfecla rasa cu hrean in borcan, dar numai pentru mine, pentru ca nimeni altcineva din familie nu mai mananca hrean. Nu-i nimic, ei pierd!
Pofta buna si spor la salata!



Comentarii

Postări populare