Piure de urzici cu mamaliga


Este cea mai simpla mancare de urzici, care se face repede, odata curatate urzicile. Eu le pun in chiuveta si o umplu cu apa, cat sa le acopere. Apoi le spal, ca si cand as clati niste rufe. Dar nu inainte de a-mi pune manusi chirurgicale in maini, ca sa nu mai risc sa fiu urzicata - cum mi s-a intamplat cu alta ocazie, cand am facut ciorba de urzici. Scot urzicile cu mana din apa intr-un castron mare, scurg apa din chiuveta, apoi o umplu din nou  si tot asa de cateva ori, pana cand apa e curata. Intre timp, mai dau deoparte vreo tulpina uscata sau vreun fir de iarba pe care le gasesc printre urzici.


Apoi incep sa curat urzicile, rupand varfurile cu frunzulite de pe tulpinile care sunt mai tari si se pot simti in mancare. Cand sunt gata...ceea ce inseamna cam o ora, daca am o plasuta plina de urzici, cat sa umple un castron  mare... pun apa la fiert intr-o oala. 


Cand fierbe, pun urzicile la fiert pentru, aproximativ, 10 minute. Cand vad ca s-au inmuiat, scot urzicile cu o spumiera din oala, nu le scurg prin sita, pentru ca eventualele mizerii, pamant, nisip, care ar fi putut ramane intre frunze, sa nu se scurga inapoi pe ele, prin strecurare.


Nu mai ramane decat sa toc urzicile cu tocatorul, sau, mai bine, le bag in bolul robotului sa le paseze, pana cand se fac ca o crema, adica intr-un minut. Adaug si 2-3 catei de usturoi, un praf de sare si putina zeama in care au fiert urzicile. Pun piureul de urzici intr-o craticioara si mai adaug putina zeama, o lingura de ulei si o lingurita de faina subtiata cu zeama de urzici. Potrivesc de sare. Amestec si bat usor piureul, pana se incorporeaza toate ingredientele, las sa dea cateva clocote si sting focul.


Apoi fac o mamaliguta potrivit de tare. Servesc cate o lingura buna de mamaliga langa 2-3 linguri de piure de urzici. Sunt mai gustoase servite cu ceapa prajita in ulei si hrean ras.


Nu arunc zeama in care au fiert urzicile, ci o pastrez si o beau, in loc de apa. Este sanatate curata! Daca este mai multa si ramane pentru a doua zi, o tin la frigider.
S-avem pofta!


Comentarii

Postări populare